Un lider PNL a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare fiind acuzat de conflict de interese.
Alin Simota, fost vicepreședinte al PNL Hunedoara, a fost condamnat la închisoare, într-un dosar judecat la Judecătoria Deva. A fost trimis în judecată pentru infracţiunea de conflict de interese. Afaceristul din Valea Jiului mai este judecat şi în alte dosare penale, aflate pe rolul instanţelor hunedorene.
Magistraţii Judecătoriei Deva l-au condamnat pe Alin Simota la doi ani de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat de conflict de interese.
„Instanţa aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat respectiv în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 10 (zece) ani. Obligă inculpatul la 1.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei prezentei hotărâri”, a informat Judecătoria Deva. „Prin rechizitoriul nr. 374/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din data s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Simota Alin pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese. În fapt s-a reţinut că în calitate de consilier judeţean, inculpatul a participat la luarea unei decizii, respectiv la adoptarea unei hotărâri a Consiliului Judeţean privind finanţarea lucrărilor suplimentare privind execuţia unui proiect de modernizare şi echipare cu aparatură de către o societate pe care inculpatul o administra în fapt şi al cărui angajat era, obţinându-se astfel pentru sine şi pentru societate un folos patrimonial în sumă de aproximativ 260.000 de lei”, a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În prezent, Alin Simota se află în închisoare. A fost arestat preventiv din luna septembrie, într-un dosar de crimă organizată, în care a mai fost cercetat în stare de arest preventiv pentru aproape un an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu