Alin Stoica, prefectul Capitalei, i-a răspuns lui Clotilde Armand în urma solicitării de stare de urgență în Sectorul 1.
Prefectul Capitalei îi răspunde lui Clotilde Armand în scandalul gunoaielor de la Sectorul 1. Potrivit Antena 3, acesta a spus că „în acest moment nu se gândește să aprobe această stare de alertă și să convoace o ședință pe subiect, dar evaluează situația și se va consulta cu autoritățile sanitare, de mediu, vor analiza documentația celor de la Sectorul 1 și abia apoi va veni cu un răspuns.“
„Am solicitat Comitetului Local pentru Situații de Urgență să înainteze Prefecturii Municipiului București o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situației sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de șantajul și suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate.
În paralel, am purtat discuții cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 și am ajuns la un acord. Am aflat că stațiile de sortare și-au redeschis porțile începând de astăzi dimineață pentru a primi gunoiul colectat de Romprest. Aceste stații erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăților făcute de Primăria Sectorului 1.
PS:Vă rog să sunați la Poliția Locală Sector 1 și continuați să reclamați neridicarea gunoiului Dvs. Este foarte important acest lucru. O să vă explic mai târziu de ce. Știu că nu este cea mai confortabilă situație: vă citesc mesajele, umblu zilnic în sector și văd cu ochii mei ce se întâmplă. Dar de asta suntem noi aici. Să rezolvăm problemele. Acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupți și mafia gunoaielor va lua curând sfârșit. Vă promit. Mulțumesc tuturor celor care sunteți alături de mine“, a scris Clotilde Armand pe Facebook.
Daniel Tudorache prezintă o situaţie mai mult decât îngrijorătoare din Sectorul 1. Crengi uraşe s-au rupt şi au căzut pe trotuare, iar numai norocul a făcut ca în acel moment să nu treacă nimeni prin zonă şi să-i cadă în cap. În plus, crengile zac pe stradă şi pe trotuar.
"'Pe lângă plopii fără soț, adesea am trecut', scria marele nostru poet, cu gândul la marea lui dragoste. Nu vă recomand însă să treceți nici pe lângă, nici pe sub copacii de pe strada Veronica Micle. Asta până nu găsim un mare iubitor de Eminescu prin conducerea primăriei, care să rezolve problema crengilor căzute.
Ca în codru", a scris Daniel Tudorache, parlamentar PSD şi primar al Sectorului 1 în mandatul 2016-2020 (vezi imaginile AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News