Într-o scrisoare pe care Alina Bica i-a trimis-o lui Victor Ciutacu, prin intermediul avocatei sale, Laura Voicu, fosta șefă DIICOT a demontat toate acuzațiile aduse de Marian Iancu.
Din spatele gratiilor, Alina Bica a venit cu niște răspunsuri la acuzațiile care i-au fost aduse. Ea spune că în 2004 se ocupa de cazul Rafo Onești și de cazul lui Marian Iancu, dar în această perioadă nu era la curent cu faptul că omul de afaceri avea de gând să vândă combinatul. Nu a fost vorba de nicio solicitare de vânzare, așa cum susținea Marian Iancu.
Acuzațiile omului de afaceri spun că vânzarea combinatului s-a făcut sub îndrumarea Alinei Bica, aceasta având interese politice în acest caz.
Iată scrisoarea Alinei Bica transmisă din arest prin intermediul avocatei sale, Laura Voicu:
Am preluat dosarul format pe mai multe sesizări ale Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în septembrie-octombrie 2004. În ianuarie 2005, am dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor persoanelor cercetate (inclusive Iacobov și Iancu), mai puțin pe acțiunile RAFO deoarece societatea avea calitatea de parte vătămată. Acțiunile RAFO nu erau deținute de o persoană fizică, ci de Balkan Petroleum LTD, un off-shore unde Iancu era director general. Ni s-au refuzat datele de idenficare pentru proprietar. Cât a stat în arest, Iancu nu a venit cu solicitare de vânzare, ci cu solicitare de introducere a notarului în arest, făcută de avocatul Cuzino.
Scrisoarea a fost prezentată în emisiunea "Ediția de seară", realizată de Victor Ciutacu la România TV.
Avocata Alinei Bica, Laura Voicu, a făcut o precizare importantă legată de scrisoarea fostei șefe DIICOT.
"Alina Bica nu are voie să scrie nimic. Vreau să fie foarte clar acest lucru. Nu are voie. Nici măcar la grefa cu mine nu are voie să folosească pixul. Alina Bica mi-a dictat ce să scriu", a spus Laura Voicu la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News