Alina Gorghiu este de părere că Victor Ponta s-a pus singur pe un drum fără ieşire.
Întrebată dacă a exagerat în privinţa evaluării activităţii politice a lui Victor Ponta, Alina Gorghiu a spus premierul ”s-a pus singur pe un drum fără ieșire”, adăugând că ”în curând” nu va mai fi premier.
”Există două curente critice: unii spun că nu suntem suficient de ofensivi ca partid de opoziţie, alţii, între care şi Victor Ponta, pretind că suntem prea duri cu premierul. Eu consider că am o obligaţie faţă de cei 1.200.000 de români care au semnat moţiunea populară a PNL pentru a-l determina pe Victor Ponta să facă acest gest de onoare. Oricum, prim-ministrul s-a pus singur pe un drum fără ieşire. Acţinile sale şi modul în care s-a raportat la societate şi la partidele politice l-au exclus din propriul partid, de la masa deciziilor şi, în curând, chiar şi din funcţia la care nu vrea să renunţe onorabil”, a spus liderul PNL într-un interviu pentru Ziarul Ring.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu