Președintele PNL, Alina Gorghiu, a reacționat dur și a criticat votul senatorilor liberali în cazul lui Varujan Vosganian, pe care îl califică drept "un accident". Liderul liberal a precizat că parlamentarii partidului care nu vor vota pe viitor la vedere în cazuri similare "vor fi în situația de a nu fi respectat o decizie asumată politic de întreaga conducere a PNL".
"Senatori din toate partidele au votat, astăzi, regretabil, pentru a bloca bunul mers al justiției. Nu vreau să arunc responsabilitatea asupra acestui vot pe alte partide. Din păcate, nici domnul senator Varujan Vosganian, nici unii dintre colegii din PNL nu au înțeles că parlamentarii nu trebuie să fie mai presus de ceilalți cetățeni ai României.
Dacă nu vom reuși să avem încredere în justiție, nimic nu se va putea schimba în România. M-aș fi așteptat la o atitudine mai responsabilă și la mai puțină emoție din partea senatorilor. Acest vot nu este definitoriu pentru PNL, îl consider un accident. Asemenea situații sunt de neacceptat.
Parlamentarii PNL care nu vor vota la vedere, de aici înainte, în cazuri similare, vor fi în situația de a nu fi respectat o decizie asumată politic de întreaga conducere a PNL", a scris Alina Gorghiu, joi, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu