Alina Gorghiu, atac la Ponta: Este doar lupul îmbrăcat în bunicuță

Alina Gorghiu
Alina Gorghiu

Premierul Victor Ponta este acuzat de la vârful noului PNL că doar "simulează" dorința de consultări, apelul său la dialog nefiind decât o încercare ipocrită de a se relegitima politic, întrucât este asemeni unui "lup îmbrăcat în bunicuță de frică să nu piardăă coșul cu merinde".

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, semnalează într-o postare pe contul său de socializare, că invitația la dialog pe tema revizuirii Constituției și a sistemului electoral adresată de către premierul Victor Ponta opoziției este o mișcare ipocrită a acestuia, care să arate că "domnia sa este cel care se află în centrul medierii publice".

PNL este adeptul dialogului cu rezultate și al consultării publice permanente. Victor Ponta doar simulează o apetență pentru consultări și dialog și doar atunci când se află într-o situație politică dificilă. Să nu ne lăsăm înșelați, dl Victor Ponta este doar lupul îmbrăcat în bunicuță de frică să nu piardă coșul cu merinde.
Apelul său la dialog nu este decât o încercare ipocrită a se relegitima politic, se străduiește să arate că domnia sa este cel care se află în centrul medierii publice. Sau poate este, în continuare, în faza de negare și simte nevoia de a se auto-învesti simbolic cu atribuții prezidențiale, după ce electoratul i-a arătat, în noiembrie, altă cale", a scris, marți, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Liderul PNL îi transmite, de asemenea, premierului Ponta că "Rolul domniei sale, ca prim ministru, atât timp cât mai ocupă această funcție, este altul: să nu dea, de exemplu, ordonanțe de urgență pentru interese personale, de grup sau de partid, așa cum s-a întâmplat, atât înaintea alegerilor prezidențiale, cât și după. Ne-am fi bucurat să aibă dorința de a cere și de a ține cont de părerea opoziției pe aceste chestiuni. În rest, cred că există o serie de teme foarte importante pentru România, care nu ar trebui să rămână la nivelul dezbaterii politice între partide. Constituția, reforma administrativă si reforma politică sunt teme de o importanta fundamentală pentru modul in care conturăm, poate, chiar pentru zeci de ani de aici înainte, statul roman și sistemul politic. Cred că în privința unor astfel de subiecte este necesară continuarea consultărilor politice, la nivelul Președintelui, ca model deja de succes, care va fi consfințit, chiar astăzi, prin semnarea pactului pentru Apărare. Președintele României reprezintă, de altfel, cea mai importantă instituție a statului, care garantează prin Constituție neutralitatea politică", a pmai precizat Gorghiu.

Co-președintele PNL avertizează, totodată, că în pofida faptului că premierul actual nu concepe, consensul politic poate fi realizat și fără PSD la putere.   "De  asemenea, la acest efort de modernizare a statului și de transformare instituțională, nu trebuie să participe doar PSD și PNL, ci și celelalte partide parlamentare, precum și societatea civilă și experții în domeniu. Iar consensul politic, chiar dacă Victor Ponta nu poate concepe, se poate realiza și cu PSD în opoziție", a conchis Alina Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel