Cenzură și/sau neprofesionalism?! Orice ar fi, românii sunt îndreptățiți să se revolte că nici până acum conducerea SRR nu oferă o explicație a faptului că Legea 41/1994 a fost încălcată, precizează senatorul liberal, Alina Gorghiu.
Netransmiterea în direct a unei declaraţii de presă de la Cotroceni a Preşedintelui României și exact atunci când a anunțat temele propuse la referendumul din 26 mai, tocmai asta înseamnă. Au trecut deja cinci zile și, în afara unui comunicat palid de presă de la SRR prin care se transmitea (printre rânduri ...) că nu s-a reușit identificarea niciunei scuze plauzibile pentru derapajul grav de la lege, restul e tăcere.
S-au dat însă asigurări de la vârful PSD-ist al instituției că s-a dispus investigarea cauzelor acestui incident și că se analizează ce trebuie făcut pentru ca astfel de situații să nu se mai repete!
Merită însă să mai credităm pe cineva de la PSD cu încredere? Alegerea vă aparține, dar eu cu siguranță nu am cum. Asta nu mă împiedică însă defel să-i solicit preşedintelui director general al SRR, Georgică Severin, să publice de urgență rezultatul anchetei cu care chiar domnia s-a lăudat că a demarat-o.
- Pentru că toți suntem interesați să aflăm cine l-a cenzurat pe Președintele Iohannis.
- Pentru că nu ar fi de dorit ca PSD să mai bifeze discreditarea unei alte instituții a statului.
- Pentru că nu poate fi așa de dificil să se afle cine și la dispoziția cui a omis să apese un simplu buton ca să preia în direct declarații importante pentru țară.
Cenzură, cenzură, dacă o cer interesele partidului, dar cine cenzurează?! Să știm și noi, românii.
Încă astept răspunsul și voi decide ce fac mai departe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News