Alina Gorghiu, după arestarea şoferului drogat care a ucis doi tineri în staţiunea 2 Mai: Fără toleranţă

Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat duminică, 20 august, că accidentul de la 2 Mai este „absolut tragic” și că statul român nu va avea toleranță față de persoanele care se urcă băute, drogate sau fără permis la volan și provoacă accidente.

Statul român va trata „fără toleranţă” cazurile accidentelor rutiere grave provocate de şoferi băuţi, drogaţi sau fără permis, a declarat, duminică, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

„Cazul de la Constanţa este absolut tragic. (...) Am văzut că a primit mandat de arestare, am văzut soluţia venită de la instanţă, 30 de zile pentru tânărul de 19 ani care a fost cel care a generat accidentul. Fără toleranţă va fi statul român legat de accidente provocate de persoane care se urcă băute, drogate sau fără permis la volan”, a afirmat Gorghiu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de PNL Argeş la Câmpulung.

În opinia sa, toate instituţiile cu atribuţii în domeniu ar trebui să se implice în diminuarea accidentelor rutiere grave.

„Cred că astăzi nu este despre presiunea pe sistemul de justiţie, cred că tema legată de accidentele de circulaţie săvârşite de persoane care sunt sub influenţa alcoolului sau a drogurilor ar trebui să devină temă de agendă a tuturor celor care au atribuţii în diminuarea acestui fenomen. Cazul de la Constanţa nu este singular. Gândiţi-vă vă a fost în iulie (...) promulgată Legea 'Anastasia', o lege care spune (...) că toate persoanele care ca urmare a conduitei pe care o au, conducere fără permis, conducere sub influenţa drogurilor sau conducere sub influenţa alcoolului, produc accidente care duc la uciderea unor persoane, nu beneficiază de suspendarea executării pedepsei. Această lege nu a fost dată întâmplător, ci pentru că România este pe primul loc în Europa la accidente de circulaţie”, a precizat ministrul Justiţiei.

Potrivit Alinei Gorghiu, statistica realizată de Ministerul Justiţiei arată că jumătate dintre cazurile cu care Serviciul de Probaţiune se ocupă sunt legate de persoane care fie au condus fără permis, fie au condus sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, fie de alte lucruri legate de incidente de circulaţie.

„Deci, da, e o prioritate să gestionăm acest fenomen. Această lege trebuie promovată (...), pentru că cei care (...) au permis de conducere în România trebuie să ştie care sunt consecinţele faptelor lor prevăzute de această lege nouă”, a evidenţiat Gorghiu.

Doi tineri au decedat şi alţi trei au fost răniţi sâmbătă dimineaţă, într-un accident produs de şofer drogat, în apropierea localităţii Vama Veche.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche. El a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel