Alina Gorghiu, a declarat că Executivul este aproape de final cu planul de relansare economică De asemenea, aceasta a vorbit la emisiunea "Dosar de politician" de la B1 TV și de alegerile locale și parlamentare și locale din acest an.
Guvernul s-a apropiat de finalizarea programului de relansare economică, astfel că, cel mai probabil, în 7 – 10 zile, Executivul va prezenta programul.
”Probabil că într-o săptămână – 10 zile Guvernul va fi în măsură să vină și să prezinte acest program național cu măsuri economice foarte importante”, a spus Gorghiu.
Senatorul liberal de Timiș a mai afirmat, marți seară, că Guvernul Orban va avea de gestionat două tipuri de alegeri în acest final de an, respectiv cele locale și cele parlamentare.
”În acest moment alegerile sunt, așa cum prevede Constituția, în 2020. Constituția este destul de rigidă în privința alegerilor parlamentare, care, dacă faci calculele și te uiți la restricțiile prevăzute de articolele din Constituție, esti obligat să le ții în decembrie, iar alegerile locale, în mod normal, dacă această epidemie își va finaliza efectele, suntem obligați să le organizăm”, a precizat aceasta.
Gorghiu a spus că, în funcție de evoluția coronavirusului se va lua și o decizie în organizarea alegerilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu