Încetarea mandatului de senator a lui Mircea Diaconu se va face în urma unei hotărâri a Senatului, a declarat vicepreședintele Camerei Deputaților, Alina Gorghiu.
Întrebată cum vede decizia Curţii Constituţionale prin care Senatul nu trebuia să voteze încetarea mandatului, ci doar să ia act că nu mai este senator, Gorghiu a menţionat că "aşteaptă să vadă motivarea CCR", dar a adăugat, că independent de cazul senatorului liberal, pentru încetarea unui mandat de parlamentar, trebuie să existe o hotărâre a Parlamentului.
"Ca procedură, independent de cazul Diaconu, vă informez că de finalul unui mandat se ia act în plenul Camerei respective, indiferent că este Camera Deputaţilor, că este Senatul. Deci va trebui să existe o hotărâre a Senatului în cazul unui senator sau o hotărâre a Camerei în cazul unui deputat, pentru a constata că mandatul unui parlamentar este revocat. Până la o hotărâre a Senatului, mandatul domnului senator nu este revocat", a precizat Gorghiu.
CCR, a decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de ÎCCJ şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senat, în cazul votului prin care s-a decis continuarea mandatului lui Mircea Diaconu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu