Alina Gorghiu a declarat, luni seara, la Realitatea TV, că este convinsă că premierul Victor Ponta va fi demis la primăvară.
Co-presedintele PNL, Alina Gorghiu, s-a declarat "convinsă" că "nu va trece primavara" fără ca guvernul Victor Ponta să fie demis și si-a exprimat convingerea că președintele Klaus Iohannis ințelege jocul "străveziu" al primului ministru, care "flutură ramuri de măslini".
"Ramurii de măslini din partea dl Ponta i-am văzut și i-a fluturat cât se poate de evident", dar nu mai crede nimeni în "buna credință" a sa, a spus Gorghiu, invitată la emisiunea lui Rareș Bogdan de la Realitatea TV, Jocuri de Putere.
"Nu vreau să dau date exacte dar (...) în câteva luni lucrurile astea vor fi tranșate printr-o moțiune de cenzură, prin voința parlamentarilor", a spus ea, subliniind însă că "nu aducem traseiști, să nu se sperie nimeni".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News