Alina Gorghiu (PNL), prima reacție despre AVAS: Calomnii cât pentru un an întreg

Copreședinta PNL, Alina Gorghiu, a scris pe pagina sa de Facebook, marți, "o reacție la dezinformările din ultima vreme". 

"Am auzit atâtea calomnii zilele acestea, cât să-mi fie suficiente pentru un an întreg", a scris Alina Gorghiu, care le-a și enumerat: "de la faptul că sunt din Curtea de Argeș, că am fost timp de câteva luni asociată într-o firmă cu nepotul unui primar, firmă din care, așa cum am mai explicat de multe ori, m-am și retras, pentru că nu aveam resurse să particip la majorarea de capital, că am fost consilier la AVAS, că am luat șpagă pentru semnarea unui proiect de lege, că am două mandate de deputat, că sunt mediator și, mai ales, că sunt copreședinte PNL". 

Despre AVAS

Copreședinta PNL a explicat că "un consilier din AVAS nu are atribuții de serviciu în acordarea contractelor pe care le încheie instituția". Alina Gorghiu susține că nu a avut niciun venit din activitatea firmei de avocatură și nu a beneficiat de pe urma contractelor. Gorghiu adaugă că "în martie 2009, când societatea a mai încheiat două contracte cu AVAS, președinte al agenției era membru PSD", dată la care "nu mai eram de patru luni consilierul președintelui AVAS, ci deputat PNL de Opoziție".

"Înțeleg dezamăgirea unora, instalată exact după momentul în care PNL a fost ferm în privința votului la senatorul PSD, Dan Șova și a votat în favoarea cererilor Justiției", a subliniat Alina Gorghiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel