Alina Gorghiu s-a întâlnit cu preşedinţi ai instanţelor de judecată din Timiș. Ce s-a discutat

Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut, vineri, o mai multe întâlniri cu preşedinţi ai instanţelor de judecată din judeţul Timiş, dar și cu reprezentanţi ai corpului profesional al avocaţilor. 

Conform unui comunicat al Ministerului Justiției la întâlnirea cu preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Mircea Creţu, dialogul a vizat proiectele instanţelor şi investiţiile în curs în zona de vest a ţării. Printre subiectele discutate s-au numărat aspectele legate de logistică, finanţarea investiţilor imobiliare şi digitalizarea instanţelor din raza teritorială a acestei instanţe.

În cadrul discuţiilor s-a analizat stadiul principalelor proiecte imobiliare aflate in derulare la nivelul Curţii de Apel Timişoara, cum ar fi finanţarea prin Compania Naţională de Investiţii a lucrărilor de renovare şi consolidarea Palatului Dicasterial, proiect care include crearea unor spaţii suplimentare de birouri şi a unei săli de conferinţă prin mansardarea podului existent, renovarea şi ventilarea subsolurilor pentru arhive.

'De asemenea, s-au căutat soluţii viabile în vederea finanţării până la sfârşitul anului în curs, din tranşa a III-a din Planului National de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a proiectului pentru sporirea valorii energetice a aceluiaşi imobil, prin înlocuirea ferestrelor degradate existente cu ferestre termopane din lemn şi montare de panouri fotovoltaice. Au fost discutate şi proiectele care se află în faza efectuării studiului de fezabilitate - iluminatul arhitectural al Palatului Dicasterial şi reabilitarea Palatului de justiţie din Oraviţa, cu asistenţă tehnică financiară din partea Băncii Mondiale, în parteneriat cu Ministerul Justiţiei', se precizează în comunicat.

Problemele sistemului judiciar s-au aflat şi pe agenda întâlnirilor cu preşedintele Tribunalului Timiş, Ştefan Caravelea, şi cu preşedinta Judecătoriei Timişoara, Nicoleta Burlacu. Conform comunicatului, ministrul Alina Gorghiu a menţionat că este deschisă colaborării pentru găsirea celor mai bune şi echilibrate soluţii pentru problemele care frământă sistemul judiciar şi că este necesar ca toate părţile să dovedească 'moderaţie' şi să se concentreze asupra găsirii soluţiilor optime care să asigure atât funcţionalitatea şi eficienţa, cât şi calitatea actului de justiţie.

'Mă bucură faptul că primele întâlniri pe care le am în calitate de ministru al Justiţiei cu preşedinţi ai unor instanţe au loc aici, la Timişoara. Am intenţia de a vizita în perioada următoare o mare parte din instanţele din ţară, din Parchete şi penitenciare, vreau să cunosc cât mai mulţi dintre cei care ajută ca Justiţia să fie un serviciu public la înălţime. Am avut astăzi discuţii de substanţă dedicate proiectelor instanţelor şi investiţiilor din zona de vest a ţării.', a zis Gorghiu.

'Am menţionat faptul că de la preluarea mandatului, acum o săptămână, am avut un dialog bun, constructiv cu reprezentanţii sistemului judiciar. Ştim care sunt dificultăţile din sistem, nu de ieri, de azi. Vorbim de supra-aglomerarea instanţelor, durata procedurilor judiciare, schemele reduse de personal. De aceea, investiţiile în tot ceea ce înseamnă infrastructura Justiţiei sunt şi rămân prioritare', a arătat Gorghiu, citată în comunicat.

Ministrul Justiţiei a avut o întâlnire şi cu reprezentanţi ai corpului profesional al avocaţilor, discuţiile vizând problemele şi evoluţiile recente ale profesiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel