Allen Coliban, primarul municipiului Brașov, a fost prins cu minciuna. Acesta a mințit în CV că este absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti. Prodecanul facultăţii spune că edilul nu doar că nu a absolvit facultatea, ci a fost şi exmatriculat, potrivit Adevărul.
Doi profesori universitari din Bucureşti, Ciprian Dobre, care este prodecan la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, respectiv Traian Rebedea, de la Universitatea Politehnica Bucureşti, îl acuză pe noul primar al Braşovului că şi-a falsificat CV-ul.
Edilul a recunoscut ulterior că şi-a ”editat” informaţiile, relatează ziarul Adevărul care citează presa locală. ”Vai de România fără hoţie – pentru că este o hoţie să minţi că ai o diplomă. Dl. Coliban, aproape 20 de ani aţi minţit că sunteţi absolvent al A&C. Acum ştergeţi repede urmele. Mă întreb dacă un om care minte de 17+ ani este un om nou, care va aduce schimbare reală în România. Şi oare mai este întreg la cap sau este un om frustrat, dacă a trebuit să mintă atâta timp? Vă daţi seama că poate acum află toate rudele şi cunoştinţele sale adevărul”, a scris pe Facebook Traian Rebedea.
Ciprian Dobre, prodecanul Facultății de Automatică și Calculatoare din București spune că ”Domnul Allen Coliban a început în anul 1998 studiile, le-a întrerupt de mai multe ori, iar în anul 2009, în anul 5 de facultate, a fost, în final, exmatriculat cu decizia UPB nr. 177 din 19.03.2009, din cauza faptului că nu a promovat un număr de discipline în final. El, după 2005, nu a mai cerut să refacă. UBP îi încurajează pe studenţi şi nu îi exmatriculează imediat, pentru că se porneşte de la ideea că poate totuşi se întorc la studii. Doar că, în cazul domnului Coliban, din 2005 până în 2009 nu a mai dat vreun semn”, a explicat Ciprian Dobre pentru ”Adevărul”.
Ulterior, Coliban şi-a modificat declaraţia, precizând că nu are licenţă și a venit cu precizări. ”Am editat descrierea din CV, astfel încât să fie clară partea legată de licenţă şi regret că nu am clarificat-o mai devreme. Da, am renunţat la a-mi da licenţa în 2005, după ce terminasem anul 5 de facultate. Cu mintea de acum poate că aş lua o altă decizie, dar la 20 şi ceva de ani şi în contextul de atunci a fost decizia cu care am fost împăcat. Am avut noroc că, din punct de vedere profesional, au contat mereu doar rezultatele pe care le-am obţinut, nu diploma, IT-ul fiind un domeniu plin de astfel de exemple”, e explicaţia dată de Coliban pe pagina colibanprimar.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu