Alianța Lege și Ordine salută victoria dreptei în întreaga Europă, din Franţa până în Ungaria, România, Polonia, Finlanda, se precizează într-un comunicat al alianței primit la redacție.
Popoarele europene condamnă oligarhia de la Bruxelles şi denaturarea elanului excepţional al fondatorilor Europei din anii '50.
Ne dorim o Europă a naţiunilor. Marele om de stat care a fost Generalul Charles de Gaulle a apărat întotdeauna continentul nostru şi noi, împreună, trebuie să oprim decăderea vechii şi dragii noastre Europe, politica dezastruoasă a stângii social-liberale, precum şi invazia islamică protejată şi susţinută de către lideri politici iresponsabili care au trădat idealul societăţii noastre de libertăţi.
Ne pronunţăm pentru o uniune a popoarelor şi a naţiunilor libere, responsabile şi ne împotrivim dictatului groparilor civilizaţiei noastre. Împreună, vom crea un front larg pentru reînnoirea continentului nostru !
Partidul Alianţa Lege şi Ordine (A.L.O.) naţional, popular, patriotic este un apărător al idealului comun al dreptei naţionale, patriotice, populare, europene, iudeo- creştine.
Împreună, ne vom consolida victoria !
General Bartolomeu Constantin SĂVOIU
Preşedintele Partidului Alianţa Lege şi Ordine (A.L.O.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu