Alocaţie pentru hrană 2020. MAI, anunţ despre valoarea acesteia

MAI face precizări referitoare la alocaţia pentru drepturile de hrană.

Personalul Ministerului Afacerilor Interne va primi alocaţia valorică pentru drepturile de hrană, începând cu data de 1 ianuarie 2020, la valoarea actualizată în mod unitar cu toate celelalte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, informează Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat de presă remis, marţi, Agerpres.

Potrivit sursei citate, Guvernul a aprobat luni un amendament depus de ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, în calitate de senator, la Legea bugetului de stat pe anul 2020 privind actualizarea cuantumului normei de hrană la care au dreptul angajaţii MAI.

"Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2020, personalul Ministerului Afacerilor Interne va primi compensaţia bănească/alocaţia valorică pentru drepturile de hrană la valoarea actualizată în mod unitar cu toate celelalte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. În cadrul şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2020, proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 şi proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative", se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel