Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie. Află în articol care este suma pe care o vor primi în plus lunar.
Alocațiile copiilor vor crește de la 1 ianuarie. Astfel, suma pe care o vor primi în plus lunar copiii de până în doi ani este de 87 de lei, transmite Antena 3 CNN. Copiii de până la 18 vor primi mai mult doar cu 35 de lei.
În acest moment, alocația este de 631 de lei pentru un copil de până în doi ani sau cu handicap și 256 pentru cei de până la 18. De la 1 ianuarie însă, acestea se majorează cu 87, respectiv 35 de lei. Această creștere reprezintă, de fapt, indexarea cu rata inflației, care în acest an, potrivit guvernanților din țara noastră, a variat între 5 și 10 procente.
"Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică", se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.
Părinții susțin însă că majorarea nu îi ajută prea mult pentru că nu poți cumpăra prea multe lucruri cu acești bani, mai ales atunci când vine vorba despre rechizitele școlare, care sunt destul de scumpe.
"Mi se pare o majorare infimă deoarece ai noștri copii au nevoie de mult mai multe lucruri și atunci nu, nu. Gândiți-vă că eu banii aceștia îi cheltui într-o singură zi pe pachețelul celor doi copii", a spus mama unui copil.
"Este o majorare nesesizabilă, aproape de zero", a spus un tată.
"Este o bătaie de joc în România, 35 de lei împărțit la 5 lei, socotim cât înseamnă în euro - 7 euro. Nu se poate așa ceva. Cât cresc salariile unora care ocupă funcții importante în statul român? Ne întrebăm și asta. Între 2.000 și 3.000 de lei", a spus revoltat un bunic.
Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației poate fi făcută fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar, iar banii sunt primiți lunar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News