ALOCAȚIILE, diferențiate și pe CARD, fără a le scoate cash. Dumitru Costin explică schimbările majore

Alocații pentru copii
Alocații pentru copii

Alocaţiile pentru copii ar putea fi diferenţiate în funcţie de veniturile familiei. Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a venit cu un proiect în acest sens. 

"Am plecat de la nevoie, nevoia de a scoate copii din sărăcie. Astăzi, România are 4 copii din 10 în sărăcie. La 3,6 milioane de copii, asta înseamnă că aproape 1,5 milioane sunt în risc de sărăcie. Asta afectează performanţa copiilor în şcoală. Apoi, odată ajunşi la maturitate, lucrează la 60 la sută din potenţial. Mai este o problemă, anume faptul că sărăcia copiilor este corelată de nivelul de pregătire al părinţilor. Deci sărăcia generează în continuare sărăcie. E o spirală fără de sfârşit! 

Avem, la nivel naţional, această problemă a copiilor ale căror venituri ar trebui să crească undeva cu 40 la sută pentru a ieşi din sărăcie. Există calculate deja praguri de sărăcie şi ele sunt raportate la tipul de familie (monoporentală, etc). Noi propunem o alternativă la dublarea alocaţiilor. ", a declarat Dumitru Costin la Antena 3. 

Cum se diferenţiază alocaţiile

"Astfel, ar fi bine ca alocaţiile să rămână la nivelul actual, pentru că dublarea presupune un efort bugetar de 7 miliarde pe an. Venim, astfel, cu un sistem care să fie ţintit pe familie. Am făcut astfel 3 categorii de familii, cu venit până în 1075 lei, între 1075 şi 3000 net şi peste 3000 lei, dar până în 4500. Familiile care au venit până în 4500 lei net să beneficieze de alocaţie.", a mai declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical. 

Măsură agreată la nivel european

"S-a constatat comportamental că atunci când banii sunt cash, tentaţia este de a cumpăra din zone nefiscalizate, aşa că propunem un sistem cu card, de pe care banii să nu poată fi scoşi. Sistemul ăsta ar trebui să poată verifica şi dacă banii chiar se duc pe copii, iar asta să se facă la şcoală. Astfel, dacă copilul vine neîmbrăcat corespunzător la şcoală sau nu are rechizite, este clar că există o problemă, iar AJPIS trebuie să intervină. Aceasta este o măsură acceptată de Comisia Europeană, există resurse financiare pe fonduri structurale, iar măsura poate fi extinsă până în 2030 fără probleme.", a conchis Dumitru Costin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel