Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în luna octombrie 2022, au totalizat peste 22,43 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 179,09 lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Alocaţiile plătite în septembrie pentru susţinerea familiei au fost de 21,597 milioane de lei, iar suma medie pe beneficiar de 178,29 lei, relatează Agerpres.
Datele ANPIS arată că, în luna octombrie 2022, erau înregistraţi 125.247 de beneficiari ai acestui acestui tip de ajutor social, în creştere faţă de cei 121.139 beneficiari plătiţi în septembrie, cei mai mulţi fiind în judeţele Bacău - 7.650, Suceava - 7.336, Iaşi - 6.472 şi Vaslui - 6.347.
Cei mai puţini beneficiari erau în Bucureşti (203) şi în judeţele Ilfov (689), Timiş (886) şi Tulcea (976).
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Timiş - 213,8 lei, Braşov - 213,2 lei, Ilfov - 200,67 lei şi Bihor - 197,15 lei.
Beneficiul a fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi se adresează familiilor care au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât pragul stabilit de lege.
Citește și:
"Sunt oameni pe care îi cunoaştem, interacţionăm zilnic cu ei, pe stradă, la serviciu, în viaţa de zi cu zi, oameni care au aceleaşi drepturi ca oricine altcineva şi care nu trebuie afectate din cauza nevoilor lor speciale", precizează el, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, potrivit Agerpres.
Tema din acest an a Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi pune accent pe soluţiile transformatoare pentru dezvoltarea incluzivă, adaugă Ciucă, arătând că acest lucru implică, deopotrivă, cunoaşterea dificultăţilor specifice fiecărui nivel de dizabilitate şi deschidere pentru soluţii care susţin incluziunea socială.
"Pe lângă accesul la servicii de sănătate şi sociale, accesul pe piaţa muncii este extrem de important pentru o bună parte dintre persoanele cu dizabilităţi care au capacitatea de a desfăşura anumite activităţi. Fiecare are nevoie să i se ofere o şansă. Am văzut numeroase exemple de oameni care şi-au depăşit limitele, care nu s-au lăsat înfrânţi de dizabilităţile care le marchează viaţa şi au reuşit să-şi croiască un drum de succes. Am tot respectul pentru ei şi sunt sigur că astfel de exemple pot fi multiplicate prin solidaritate din partea societăţii şi mai ales implicare din partea autorităţilor şi a factorilor decizionali. Aceasta este abordarea pe care o susţin în calitate de prim-ministru şi prin măsurile pe care le adoptăm în cadrul Guvernului. Ne-am început mandatul prin adaptarea cadrului instituţional la cerinţele şi standardele europene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Am dorit să asigurăm persoanelor cu dizabilităţi participarea deplină şi efectivă, bazată pe libertatea de decizie, în toate domeniile vieţii şi într-un mediu accesibil şi rezilient", spune şeful Executivului.
Au fost făcuţi paşi importanţi, mai arată Nicolae Ciucă, în ceea ce priveşte debirocratizarea relaţiei cu autorităţile, ceea ce le permite persoanelor cu dizabilităţi să nu mai fie nevoite să se deplaseze la comisiile de specialitate pentru reevaluarea dosarelor, documentele putând fi transmise prin intermediul unei platforme online... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News