Un ofiţer de poliţie de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, a fost reţinut de DNA.
Ofițerul ar fi pus la dispoziţie unei persoane înregistrări dintr-un dosar ale unor discuţii purtate de un fost partener de afaceri al acesteia cu alte persoane.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 iulie 2024 față de Andrica Marius Coriolan, comisar-șef de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată, și transferul neautorizat de date informatice.
În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-iunie 2024, inculpatul Andrica Marius Coriolan, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Direcției de combatere a criminalității organizate, Brigada de combatere a criminalității organizate București, Serviciul de combatere a criminalității organizate Ilfov, fiind delegat să efectueze cercetări într-un dosar penal, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru o altă persoană, martor în cauză, ar fi pus la dispoziție înregistrări ale discuțiilor purtate de un fost partener de afaceri al martorului cu terțe persoane, și i-ar fi permis accesul acestuia la informații ce nu sunt destinate publicității.
În concret, comisarul de poliție Andrica Marius Coriolan i-ar fi înmânat martorului un hard disk conținând înregistrări audio ale convorbirilor telefonice purtate de fostul partener de afaceri cu terțe persoane, înregistrări rezultate în urma unor activități de supraveghere tehnică desfășurate în respectivul dosar penal.
Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 25 iulie 2024, inculpatul Andrica Marius Coriolan urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019", se arată în comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News