Alți 101 cetățeni români vor fi evacuați din Fâșia Gaza. MAE: Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

MAE anunță că punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministerul Afacerilor Externe din România (MAE) a anunțat reluarea tranzitului pentru persoane prin punctul de trecere Rafah.

"În continuarea informațiilor privind demersurile pentru evacuarea din Fâșia Gaza a cetățenilor români și membrilor de familie care au solicitat acest lucru, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informațiilor din teren, punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane.

Astfel, astăzi vor continua procedurile de evacuare pentru cetățenii statelor care primiseră, pentru data de 10 noiembrie a.c., permisiunea autorităților israeliene și egiptene de a tranzita punctul de trecere Rafah către Republica Arabă Egipt (R.A. Egipt), inclusiv pentru 101 de cetățeni români și membri de familie.

Evacuarea lor în R.A. Egipt se va realiza pe parcursul zilei de astăzi, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse, având în vedere că aceștia au fost informați în prealabil de către reprezentanții Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza. Reamintim faptul că, în prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.

De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv și Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor". transmite MAE într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel