Aluat de pizza pufos. Trucuri simple pentru cea mai bună pizza făcută acasă

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Multe gospodine vor să afle secretele unui aluat de pizza pufos. Acesta este ușor de făcut dacă ținem cont de câteva secrete. Pe lângă ingredientele de calitate pe care le folosim la prepararea gustoasei pizza, la fel de important este și aluatul. Acesta trebuie să fie pufos și fraged. Iată câteva trucuri simple pentru cea mai bună pizza făcută acasă.

Delicioasa pizza este preferata multora dintre noi. Rețetele de pizza sunt diverse și spectaculoase, iar ingredientele folosite ne ajută să transformăm totul într-un adevărat spectacol culinar. Fie optăm pentru un aluat de pizza cu drojdie sau smântână, fie pregătim un aluat pufos făcut cu lapte și ouă sau cu drojdie de bere, acesta va fi ideal pentru prepararea gustoasei pizza.

În funcție de ingredientele folosite pentru prepararea aluatului, vom obține la final o mâncare irezistibilă și pe placul tuturor celor de la masă. Gospodinele se întrec în tot felul de rețete de aluat fraged cu untură, iar dacă vor să pregătească ceva dulce și aromat, ideale sunt plăcintele, însă mai întâi se face un aluat pentru plăcintă cu mere.

Pentru savuroasa pizza făcută acasă avem nevoie de câteva ingrediente și de un plus de imaginație. Astfel, vom obține din cea mai simplă rețetă un preparat culinar desăvârșit.

Cum să pregătești acasă o pizza delicioasă cu un aluat fraged

 

Dacă vrem să facem acasă o pizza delicioasă, trebuie să pregătim mai întâi un aluat de pizza pufos cu smântână. Pentru prepararea acestuia vom avea nevoie de un ou, 2 linguri de smântână, 250 ml de lapte, 25 g de drojdie proaspătă, o linguriță de zahăr, o linguriță de ulei de floarea soarelui, puțină sare și 500 g de făină de calitate.

Mai întâi se pune făina într-un castron mare, apoi se dizolvă drojdia proaspătă în puțin lapte cald și se adaugă o linguriță de zahăr. Se lasă maiaua la crescut și între timp se bate oul împreună cu sarea, smântâna și o linguriță de ulei. Această compoziție se pune peste maiaua din castronul cu făină, apoi se amestecă toate în timp ce adăugăm treptat laptele călduț.

Se frământă bine aluatul apoi se lasă la crescut o oră, timp în care pregătim ingredientele pentru gustoasa pizza făcută acasă.

Dacă vrem să alegem o rețetă inedită, atunci putem pregăti un aluat de pizza pufos cu bere. Pentru acest aluat fraged vom avea nevoie de 160 ml de apă caldă, 2 lingurițe de drojdie uscată, 1 linguriță de zahăr, 5oo g de făină de calitate, 160 ml de bere, 2 linguri de ulei de măsline și puțină sare.

Se amestecă în apa caldă drojdia împreună cu zahărul, apoi se pune berea și uleiul de măsline. Ulterior se amestecă într-un castron mare făina împreună cu sarea la care se adaugă compoziția din drojdie. Se amestecă bine apoi se începe frământarea aluatului de pizza. Când acesta devine elastic și nu se mai lipește, se lasă la crescut timp de o oră.

Dacă vrem să pregătim acasă o pizza delicioasă trebuie să facem mai întâi un aluat fraged și pufos. În funcție de ingredientele folosite, la final ne vom bucura de gustul unei pizza de casă aromată și savuroasă, scrie BZI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel