Năpădiți de necazuri și disperare, unii oameni abandonează calea rațională de rezolvare a problemelor și aleg drumul care li se pare, pe moment, cel mai ușor - apelul la vrăjitoare. Spunem "vrăjitoare" la modul general, pentru că nu știu să le clasific, dar, în rândurile de mai jos, nu mă voi referi la femeile cu fuste lungi și înflorate, ci la bătrânele care fac "bine". Indiferent de clasificarea lor, pe toate le leagă un singur lucru - banii și țeapa.
Multe sate din România sunt pline de persoane care se ocupă de lucruri necurate, de vrăji și descântece. Am găsit o femeie care ne-a povestit că a apelat la una dintre ele - o vârstnică ce i-a promis că soțul, plecat la amantă, se va întoarce acasă.
Ritual cu zahăr în pantofi
"Mă punea să cumpăr ulei, miere, zahăr și cremă de ghete. Cu aceasta din urmă îmi zisese să îi dau pe pantofi, zahărul să îl pun în cafeaua soțului, mierea, în ceai, iar cu acel ulei îmi spunea să îi gătesc. Mă duceam cu toate produsele să le citească. Apoi mi le dădea să le folosesc pentru soț. Și nu doar că puneam zahărul în cafea, ci și în pantofii lui, doar câteva bobițe. Nu avea taxă. Fiecare dădea câți bani voia. Această femeie, care între timp a murit, spunea că o ajută Dumnezeu, adică tot ceea ce făcea era cu bunăvoința Lui. Mă duceam la ea acasă și mă punea în genunchi să ascult ce zice. Avea un ritual pentru fiecare - de întoarcere acasă a bărbatului iubit, de a ajuta pe cel care nu își găsea parteneră etc. Fiecăruia i se citea pentru ce voia. Trebuia să merg o dată pe lună, timp de trei luni", ne-a povestit femeia. Într-un final, nu a funcționat niciun ritual, iar vrăjitoarea - sau cum vreți să îi spuneți - a găsit explicația: "soțul dumneavoastră are făcută o vrajă cu pământ de pe mormânt, așa încât nu se va mai întoarce acasă decât atunci când amanta lui va vrea".
Preot care deschide cartea
Femeia despre care vă vorbim nu s-a lăsat cu una, cu două și ne-a povestit că a apelat la un preot care deschide cartea.
"Am găsit și un preot, pe Internet, care deschidea cartea. L-am sunat, i-am spus cum mă cheamă și ce vreau și mi-a dat contul IBAN să plătesc pentru serviciul oferit. Apoi, am fost la nouă biserici, în aceeași zi, când era sărbătoare. Acolo trebuia să aprind o lumânare, să dau un pomelnic cu bani și pomană. După vreo 60 de zile, se spunea că se împlinește ce îți doreai, doar că, în cazul meu, aveam parte doar de lucruri rele, nicidecum de ceea ce voiam", a mai povestit femeia pentru DC News.
Îți găsești jumătatea... sau nu
De asemenea, tot la această vrăjitoare a fost și un bărbat care nu își găsea parteneră de viață. El ne-a povestit că spera să se căsătorească. Nu a reușit și au trecut câțiva ani de când a apelat la serviciile respectivei. "Mi-a spus că am ceva 'făcut' și de aceea nu mă însor. Nu m-aș mai duce niciodată. Cred că este doar o înșelătorie, iar vrăjitoarele acestea ar trebui să se numească, de fapt, țepuitoare. Sunt oameni necăjiți și disperați care apelează la ele. Nimeni nu merge de drag pentru a le cere ajutorul. A fost învățare de minte să nu mai calc niciodată în casa niciuneia!", ne-a povestit bărbatul.
[citeste si]
Părintele Cleopa spunea că nicio vrajă nu se poate face fără apel la lucruri necurate: "Prin cuvântul vrăjitorie înţelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţi omeneşti. Vrăjitoria s-a practicat, atât la poporul evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât şi la creştinii din Legea Darului, până în vremea noastră. În Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrăjitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât şi cei trei magi care practicau astrologia".
România, singura ţară din Europa care recunoaşte oficial meseria de vrăjitoare
România este singura ţară din Europa care recunoaşte oficial meseria de vrăjitoare. Un lucru este ciudat în toată această poveste: de ce în România, unde oamenii merg la moaște și cred în Dumnezeu, vrăjitoria prosperă? Și nu uitați că nu doar oamenii simpli apelează la astfel de practici, ci și politicieni. Presa a relatat despre ei de-a lungul vremii.
Un ritual mai ieftin
În încheiere, vă propunem un ritual care sigur vă va ajuta în cazul în care aveți probleme și ați vrea să vă puneți speranța în vrăjitoare - o plimbare la munte, dacă vreți și la vreo biserică mică de lemn și, eventual, un psiholog sau un prieten care să vă asculte, pe gratis. Și un concediu. Cu siguranță, măcar o parte din problemele dumneavoastră se vor rezolva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News