EXCLUSIV  Am ajuns la spital în Grecia și nu mică mi-a fost surpriza. Când ți se face fișa la Urgențe și cât ai de așteptat

Reviewurile pentru vacanțele din Grecia au fost nenumărate, mai ales după o vară în care călătoriile au fost, din nou, permise. Poze cu lagune, o întindere mare și albastră, mâncare savuroasă, cu fructe de mare, tzatziki, și legume, au umplut conturile de pe social media și grupurile dedicate diferitelor destinații, mai ales din Mediterană. De aceea, cred că un review cinstit pe care l-aș face serviciilor din Lefkada ar începe cu istorisirea banală, dar relevantă a unei alergii și a camerei de gardă a unui spital din Grecia. 

Crustaceele, calamarul și plăcinta, bată-le vina

Sunt alergică la fructele de mare. Nu toate, însă predominant la crustaceele de apă sărată, după cum m-a învățat experiența. În ziua cu pricina, după niște valuri demne de plajele ce mărginesc oceanul, care s-au revărsat la Kathisma, am oprit pe drumul de întoarcere spre cazare să mâncăm într-un sătuc unde cei de la tavernă ne-au tratat cu ce e mai bun, inclusiv povești pescărești. Nu am mâncat, însă am gustat din calamarul ars pe grill al altcuiva, pe lângă un souvlaki de pui și legume locale date pe grătar. La cazare am devorat o prăjitură cu portocale, după o rețetă locală (cunoscătorii știu ce zic). Totul a fost frumos până aici, însă o alergie, a fost, de fapt, desertul. 

Ceea ce a părut în primele minute o arsură solară la nivelul buzei superioare, s-a transformat într-un mic edem al buzei și gingiei care mă recomandau mai degrabă pentru reclama unor cabinete de estetică fără scrupule decât pentru o plimbare prin centrul vechi. Așteptarea nu a îmbunătățit situația, pentru că vedeam cu ochiul liber cum iritația nu este departe de restul gurii și de căile aeriene. 

Și abia aici devine interesant. 

Am ajuns în nici două minute la camera de gardă unde...nu am așteptat. Nu am stat pe bancă să completez un formular, sau să mi se ia datele și nici alți pacienți am observat că nu o făceau. În sala de așteptare erau iubiți și părinți îngrijorați, soții suspinând, dar cam atât. Le-am spus ce am și am ocupat imediat un loc lângă aparatul de tensiune, unde am primit antihistaminicele și cortizolul care mi-au retras inflamația. Am putut respira (ușurată).

Mi-au fost luate la început datele și aici mă refer la ce am, mai exact, ce simt, dacă am probleme cronice de sănătate, tensiunea, nivelul de oxigen. Atât au avut nevoie să știe medicii și asistentele de acolo despre mine pentru a primi tratamentul, care a durat o oră, cu tot cu ținutul sub observație. La final, aceeași asistentă care m-a primit la ghișeul din față mi-a luat din buletin numele, datele personale și a venit cu o rețetă. Atât. În plin sezon, cu alți pacienți cu nasuri rupte și picioare frânte pe acolo.

Nu sunt client fidel, însă un leșin și o alergie am mai avut și în România, iar timpul mediu de așteptare nu a fost de neglijat, mai ales când vedeam pacienți care încă așteptau când eu semnam că vreau acasă, după perfuzie. 

Concluzia? Chapeau medicilor greci! Nu știu dacă la mine a fost noroc sau regula. Eram reticentă asupra destinației, dar m-a convins... spitalul. 

Cât despre alergie, încă dezbat ceea ce a provocat-o (calamarul sau prăjitura sau... ). Probabil va trebui să mă întorc în Lefkada, să aflu mai bine. 

*acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News