• Am încercat să evit subiectul profesorului Andrei Nae, ca probabil fiecare persoană queer obosită de atacurile moraliștilor, dar e ceva de adăugat: Voi pleca din România

Unii din comunitate, printre care și colegul meu Tudor Polojan, au ales să vorbească despre asta mai devreme. Bravo lui, bravo lor, au energie. Eu nu mai am, deși sunt printre cei mai tineri membri ai acestei comunități. Am atât de puțină energie încât plec. Nu doar de la DC News sau din orașul unde locuiesc, ci din țară.

Voi încerca să lupt și de acolo unde mă duc pentru comunitatea asta care a fost acuzată de orice merge prost, de un segment al populației (s-a văzut la referendum cât de mic, dar epuizant și gălăgios) care a împământenit, adânc, cele mai odioase caracteristici ale mizeriei ideologiilor extremiste care au pătruns țara asta, de la dreapta la stânga, în toată istoria, foarte scurtă, aproape nesemnificativă, de stat modern. Faptul că ei împachetează toate astea ca fiind credință, în cazul în care au dreptate și există cu adevărat un Dumnezeu, îi va face să dea socoteală mai devreme sau mai târziu.

Totuși, s-a ajuns într-un ridicol atât de mare, încât i se cere ministrei Educației să „ancheteze” de ce profesorul purta fustă. Pe lângă faptul că citind asta nu îmi vine în minte decât celebra replică a lui Adrian Năstase, mă gândesc că poate strategia asta de liniște din partea comunității a fost bună doar până într-un punct. Moraliștii au avut atât de multă libertate să devină penibili, încât nu mai e nevoie să inventăm glume pe seama lor în spațiul online sau să mai mergem la proteste. Dar dintr-un punct încolo, în cazul meu acum, trebuie să le explicăm pe un ton calm, amabil, de ce următoarele idei vociferate aduc un deserviciu conceptelor bun simț, rațiune, în sensul mai larg, umanitate:

„Au ajuns bărbații să poarte fustă??”

Dragilor, bărbații au purtat pentru mult, mult mai multă vreme fustă decât au purtat pantaloni. Poate asta pare greu de conceput, pentru cineva care consumă doar retorică politică de la anumiți preoți, pastori, doar filme și muzică din „Epoca de Aur” și consideră că în cultura omenirii sunt cuprinse doar referințe din secolul al XIX-lea, până prin 1975-1980. Aveți realmente bărbați în fustă pictați pe biserici. Nici măcar preoții nu poartă pantaloni. De ce? Pentru că Biserica vrea să redea tocmai contextul istoric în care trăiau Iisus și majoritatea absolută a sfinților. În acel context istoric, bărbații nu purtau pantaloni.

Iar până acum 300 de ani nici nu exista conceptul de „haine bărbătești” sau „haine de muiere”. Erau numite doar haine și atât, până când în Franța, aflată sub conducerea lui Ludovic al XIV-lea (căutați totuși pe net cât de masculin arăta el în comparație cu standardele voastre), mai multe croitorese au început să se organizeze într-o breaslă separată, distinctă de croitori, și s-au dedicat doar modei feminine.

Iar 200 de ani mai târziu, lumea întreagă a devenit dominată de consumerism, iar producătorii de haine (și nu numai) au descoperit că e mult mai profitabil să vinzi articole nișate pe un anumit gen. Așa am ajuns la pantaloni negri pentru bărbați și rochii cu imprimeuri pentru femei. Așa am ajuns ca aparatele de ras albastre să fie de bărbați și să coste mai puțin decât aparatele de ras roz, de femei. Tot așa am ajuns și ca deodorantul roz, de femei, să aibă miros floral, iar cel albastru, de bărbați, să aibă miros de transpirație de rechini turbați sau cine știe ce altă aromă, prin care suntem prostiți să ne apărăm „masculinitatea”. Ăstea sunt concepte pe care noi le-am creat, nu Dumnezeu, și care, în cazul multora, nici nu existau pe vremea lui Iisus. Nu faceți decât să apărați niște noțiuni de consumerism, nu apărați nicio credință de fapt.

„Era la fel de rău și dacă o femeie purta o fustă atât de scurtă!!”

Am auzit argumentul ăsta până și din gura unei prezentatoare TV, care purta realmente o fustă la fel de scurtă. Fiecare alege ce haine își dorește, ăsta e beneficiul când trăiești într-o țară democratică, nu într-o dictatură care să le impună cetățenilor ce uniforme să poarte pe stradă sau la serviciu, ori ce tunsori au voie să își facă.

În orice legislație democratică din lumea asta, codul de decență e încălcat doar în momentul în care ieși cu organele intime la vedere. Atât. Ba mai mult de atât, în cazul femeilor, sânii sunt considerați parte intimă de către moraliști, în timp ce pentru bărbați nu se aplică asta. Prin urmare, profesorul Andrei Nae ar putea merge și doar în fustă pe stradă, topless. Așa cum vedem bărbați topless pe stradă, doar în pantaloni la fel de scurți precum fusta profesorului.

Care e problema de fapt? Vă intimidează să vedeți un om puternic care își respectă identitatea și nu rănește pe nimeni? Vă roade atât de tare faptul că toată viața ați încercat să vă supuneți unor norme imaginare, la presiunea societății, iar când cineva își trăiește viața, respectându-și sinele, vă simțiți ofticați? Sau cel mai tare vă deranjează că el e un exemplu pentru toți studenții lui, și chiar e văzut ca unul, iar voi abia vă mai stârniți propriul respect?

„Ce mai înțeleg studenții când văd așa ceva??”

Studenții înțeleg că trebuie să fie onești și curajoși, nu doar premianți. Înțeleg că în viața asta contează să te pui pe primul loc, câtă vreme nu faci rău cuiva. Înțeleg că stereotipurile te ajută să treci prin viață până în adolescență, iar de atunci încolo ai datoria să vezi viața în detaliul ei, să te mulezi realităților ei. Înțeleg că, deși suntem diferiți, trebuie să ne respectăm. Și din tot scandalul generat de voi, sigur vor înțelege să nu se coboare la același nivel. Tăcerea profesorului de până acum denotă mai multă decență decât veți avea vreodată. Am încercat să-l contactăm. Ne-a spus că nu vrea să vorbească pe acest subiect.

Și preferata mea - „dacă vreți toleranță, voi, progresiștilor, de ce nu sunteți toleranți cu toate opiniile?”

Să o luăm băbește.

Într-o societate modernă, valorile precum libertatea de expresie și toleranța sunt considerate pilonii fundamentali ai democrației. Cu toate astea, paradoxul toleranței, formulat de filosoful Karl Popper în 1945, aduce în discuție o dilemă esențială: până unde putem fi toleranți fără ca însăși toleranța să devină o slăbiciune fatală?

Popper argumentează că, dacă o societate este nelimitat de tolerantă, iar toleranța se extinde și asupra celor intoleranți, atunci aceștia din urmă vor folosi această libertate pentru a distruge toleranța însăși. Altfel spus, toleranța absolută poate duce la dispariția toleranței. E un avertisment contra pericolului de a permite intoleranței să se răspândească și să erodeze bazele unei societăți deschise, care se aplică în societatea de astăzi aproape la fel de mult cât se aplica în 1945, din păcate.

Prin urmare, nu trebuie să fim toleranți câtă vreme vedem opinii care conduc la intoleranță sau care, mai grav, atacă principiile drepturilor omului. Suntem datori cu toleranța doar către însăși ideea de toleranță. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Cam filozofic, dar în viață trebuie să mai vorbim și despre lucruri serioase, nu doar despre fuste, tocuri și roluri de gen. Deși, eu unul, ador ambele tipuri de discuții, dacă vreți ne întrecem și în editoriale despre haine.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News