„Am o țară în spate și atât de mulți oameni care mă susțin”. David Popovici le mulțumește românilor după succesul de la Jocurile Olimpice

Inquam Photos / Colette Rochefort
Inquam Photos / Colette Rochefort

Înotătorul român David Popovici a susținut o conferință de presă, la Paris, după ce a reușit să obțină o medalie de aur și una de bronz, la Jocurile Olimpice.

„În primul rând, mulțumesc că sunteți aici. E foarte frumos. Mă bucur să fiu aici. Ce aș putea eu să spun? Acum mă ascultă toată lumea când am microfonul ăsta. Trebuie să facem sport. Trebuie să facem mai mult sport în țara asta. Trebuie să meargă din ce în ce mai mulți copii la sport, la înot. Important e să facă mișcare. Va vorbi mai multe despre asta antrenorul meu, despre cum e nevoie de mai mulți bani investiți în sport, despre infrastructură și o să las detaliile astea pentru el, pentru că se pricepe mai bine decât mine.

Felicitări tuturor celor care au concurat până acum, felicitări celor de la canotaj pentru medalii. Noi, sportivi, împreună cu familiile și echipele noastre, știm cât de mult am muncit să ajungem aici. Numai noi știm. Poate că o să fim lăudați, recompensați, toată lumea o să bucure pentru succesul nostru. Dar numai cine a trecut prin așa ceva și apropiații lui știu ce se află în spate. Sunt foarte mândru de noi și sunt mândru și de mine, pentru că visez la asta de când eram copil și e foarte frumos. Mă bucur să vă am pe toți alături. Am o țară în spate și atât de mulți oameni care mă susțin. Vă mulțumesc, vă datorez și vouă asta, nu în ultimul rând, mi-o datorez mie, bineînțeles.

Am făcut copilul din mine foarte fericit și știu că și voi ați făcut-o și o veți face în continuare. Nu sunt eu cel mai matur sau în vârstă din delegația noastră, dar chiar cred că vorbesc în numele tuturor când spun că ne vom face copiii din noi mândri”, a declarat David Popovici, în cadrul conferinței de presă.

După sportivul român a luat cuvântul antrenorul acestuia, Adrian Rădulescu:

„Mi-a lăsat o sarcină complicată. După atâte aplauze, să mai spun și eu două, trei cuvinte, mă voi strădui. Aș vrea să transmit un mesaj de încurajare pentru noi toți.

Calificarea sportivilor la Jocurile Olimpice și toate medaliile pe care noi le vom obține prin Team România la această ediție sunt o dovadă de curaj și o dovadă că putem. Că putem avea rezultate în România. Și poate avem tendița să dăm vina pe sistem, dar vreau să le amintesc tuturor că sistemul este format numai din noi. Noi suntem sistemul. În fiecare zi, un copil poate renunță la sport din motive greșite.”

Manifestul lui David Popovici: „Medaliile mele trebuie să aducă mai multă atenție pentru sportul românesc”

Înotătorul român David Popovici a declarat, miercuri noapte, că speră ca medaliile sale de aur și bronz obținute la Jocurile Olimpice de la Paris să contribuie la creșterea investițiilor în sportul românesc. El a atras atenția asupra condițiilor dificile de antrenament, în special pe timpul iernii, la bazinul din Complexul "Lia Manoliu", acoperit doar cu un balon.

„Aceste medalii ar trebui să aducă mai multă atenție pentru sport, nu doar pentru înot, ci pentru sport în general. Fără sport, nu putem evolua prea mult. În România sunt multe probleme, dar faptul că se investește atât de puțin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai țării. Nu este suficient doar să vorbim despre asta, ci trebuie să punem presiune. Eu, campion olimpic și medaliat cu bronz, mă antrenez iarna într-un balon la 'Lia Manoliu', unde în trei minute te sufoci. Sunt promisiuni de ani de zile, dar nimic concret nu s-a realizat”, a spus Popovici.

Popovici, dublu medaliat la Paris, a subliniat că România trebuie să investească mai mult și mai eficient în sport, pentru a avea mai mulți atleți calificați la Jocurile Olimpice.

„Mi-ar plăcea să vedem mai mulți sportivi români calificați la Jocurile Olimpice. În prezent, suntem doar trei înotători calificați. Văd delegații din țări cu populații mai mici decât a noastră, dar cu mult mai mulți sportivi. De ce să nu avem și noi mai mulți olimpici? Trebuie să investim mai mult în sport și să o facem cu cap. Este necesar să acționăm, iar eu îmi voi face partea mea. Nu știu exact ce înseamnă asta acum, dar voi găsi o soluție. Este o misiune mai importantă pentru mine decât să câștig medalii. Este vorba despre a face o diferență și voi face tot posibilul pentru asta”, a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel