România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile de protecţie a datelor necesare pentru conectarea la baza de date SIS (Sistemul de Informaţii Schengen), care permite schimbul de informaţii în lupta împotriva criminalităţii şi a imigraţiei ilegale.
Raportul eurodeputatului PPE Carlos Coelho, care aprobă decizia Consiliului şi care reprezintă primul pas către ridicarea controalelor la frontiere, a fost adoptat în şedinţa plenară de la Strasburg. SIS este o bază de date sofisticată utilizată de agenţii de control de la frontieră pentru a schimba informaţii cu privire la persoane, în cadrul luptei împotriva criminalităţii şi a imigraţiei ilegale. Statele participante introduc date referitoare la persoanele căutate sau dispărute, la bunurile pierdute sau furate, precum şi la interdicţiile de intrare. Aceasta este imediat şi direct accesibilă tuturor agenţilor de poliţie care acţionează în intervenţiile stradale şi altor autorităţi publice care au nevoie de informaţiile respective.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu