Inițiativa legislativă pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care se propune scăderea TVA la 9% pentru livrarea de prezervative fabricate din cauciuc natural sau sintetizat, încadrate la codul NC 4014 10 00, a fost trimisă, astăzi, pentru aviz la Consiliul Economic şi Social, la Consiliul Fiscal, la Consiliul Legislativ și pentru un punct de vedere la Guvern.
sursa: Senat
Inițiatori sunt, potrivit aceleiași surse: Bob Virgil Marius - senator USR; Bordei Cristian - senator USR; Darău Ambrozie-Irineu - senator USR; Mircescu Ion-Narcis - senator USR; Oprinoiu Aurel - senator USR; Săniuță Adina - senator USR; Spătaru Elena-Simona - senator USR; Vicol Costel - senator USR; Badea Mihai-Alexandru - deputat USR; Băltăreţu Viorel - deputat USR; Blaga Daniel-Codruţ - deputat USR; Cristian Brian - deputat USR; Giurgiu Adrian - deputat USR; Miftode Marius-Andrei - deputat USR; Miruţă Radu-Dinel - deputat USR; Murariu Oana - deputat USR; Năsui Claudiu-Iulius-Gavril - deputat USR.
Art. 291. Cotele (1) Cota standard se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse, iar nivelul acesteia este:
a) 20% începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi până la data de 31 decembrie 2016;
b) 19% începând cu data de 1 ianuarie 2017.
(2) Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:
a) [textul din Art. 291, alin. (2), litera A. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 11-iun-2023 de Art. I, punctul 1. din Legea 88/2023]
b) [textul din Art. 291, alin. (2), litera B. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 11-iun-2023 de Art. I, punctul 1. din Legea 88/2023]
c) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
d) [textul din Art. 291, alin. (2), litera D. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-nov-2018 de Art. III, punctul 4. din Ordonanta urgenta 89/2018]
e) livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, ale căror coduri NC se stabilesc prin normele metodologice, cu excepţia:
1. băuturilor alcoolice;
2. băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202;
3. alimentelor cu zahăr adăugat, al căror conţinut total de zahăr este de minimum 10 g/100 g produs, altele decât laptele praf pentru nou-născuţi, sugari şi copii de vârstă mică, cozonacul şi biscuiţii.
f) [textul din Art. 291, alin. (2), litera F. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-nov-2018 de Art. III, punctul 4. din Ordonanta urgenta 89/2018]
g) livrarea apei pentru irigaţii în agricultură;
h) livrarea de îngrăşăminte şi pesticide de tipul celor utilizate în mod normal în producţia agricolă, altele decât cele prevăzute la lit. l), seminţe şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi prestările de servicii de tipul celor utilizate în mod normal în producţia agricolă, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanţelor şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;
i) serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare.
j) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
k) serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, precum şi a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202;
l) livrarea de îngrăşăminte chimice şi de pesticide chimice de tipul celor utilizate în mod normal în producţia agricolă, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanţelor şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
m) livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:
1. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;
2. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;
3. livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare. Orice persoană fizică poate achiziţiona, începând cu data de 1 ianuarie 2024, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 9%;
4. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei;
n) livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene pentru a demonstra întrunirea criteriului menţionat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1.369 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică şi de abrogare a Directivei 2010/30/UE, destinate locuinţelor, inclusiv a kiturilor de instalare, precum şi a tuturor componentelor necesare achiziţionate separat;
o) livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene pentru a demonstra întrunirea criteriului menţionat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1.369 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2017, inclusiv a kiturilor de instalare, precum şi a tuturor componentelor necesare achiziţionate separat, destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor;
p) livrarea şi instalarea de componente pentru repararea şi/sau extinderea sistemelor prevăzute la lit. n) şi o);
q) livrarea sistemelor prevăzute la lit. n) şi o) ca parte componentă a livrărilor de construcţii, precum şi livrarea şi instalarea sistemelor prevăzute la aceleaşi litere, ca extraopţiuni la livrarea unei construcţii, pentru destinatarii prevăzuţi la respectivele litere;
r) serviciile constând în permiterea accesului la bâlciuri, parcuri de distracţii şi parcuri recreative ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9321 şi 9329, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, târguri, expoziţii, cinematografe şi evenimente culturale, altele decât cele scutite de taxă potrivit dispoziţiilor art. 292 alin. (1) lit. m);
s) serviciile constând în permiterea accesului la evenimente sportive.
(3) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii:
a) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepţia celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conţinut video sau un conţinut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;
b) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice;
c) [textul din Art. 291, alin. (3), litera C. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
d) [textul din Art. 291, alin. (3), litera D. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2023 de Art. I, punctul 97. din Ordonanta 16/2022]
e) [textul din Art. 291, alin. (3), litera E. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2023 de Art. I, punctul 97. din Ordonanta 16/2022]
f) [textul din Art. 291, alin. (3), litera F. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
g) [textul din Art. 291, alin. (3), litera G. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
h) [textul din Art. 291, alin. (3), litera H. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
i) [textul din Art. 291, alin. (3), litera I. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
j) [textul din Art. 291, alin. (3), litera J. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
k) [textul din Art. 291, alin. (3), litera K. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
l) energia termică destinată populaţiei.
*) La data de 13 ianuarie 2022 se abrogă art. IV şi V din Legea nr. 196/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 13 iulie 2021.
m) livrarea către persoanele fizice de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a beneficiarului;
n) livrarea către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn, aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a beneficiarului;
o) livrarea de energie termică în sezonul rece, destinată următoarelor categorii de consumatori:
1. populaţie;
2. spitale publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţi de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
3. organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;
4. furnizori de servicii sociale, publici şi privaţi, acreditaţi, care prestează servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
p) [textul din Art. 291, alin. (3), litera P. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
q) [textul din Art. 291, alin. (3), litera Q. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
r) [textul din Art. 291, alin. (3), litera R. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
s) [textul din Art. 291, alin. (3), litera S. din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. III, punctul 42. din capitolul II din Legea 296/2023]
(3^1) [textul din Art. 291, alin. (3^1) din titlul VII, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2023 de Art. I, punctul 98. din Ordonanta 16/2022]
(3^2) Prin sezon rece, în sensul prevederilor alin. (3) lit. o), se înţelege perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent şi data de 31 martie a anului următor.
(3^3) Prevederile alin. (2) lit. l) se aplică până la data de 31 decembrie 2031 inclusiv.
(3^4) Prevederile alin. (3) lit. m) şi n) se aplică până la data de 31 decembrie 2029 inclusiv.
(3^5) Se organizează «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023», în format electronic, pe baza informaţiilor din actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3, autentificate începând cu data de 1 ianuarie 2023. Procedura privind organizarea «Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023» se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu consultarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. Notarii publici au obligaţia:
a) să verifice îndeplinirea condiţiei referitoare la achiziţia unei singure locuinţe a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA de 5%, prin consultarea «Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023», înainte de autentificarea actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia unei astfel de locuinţe şi, în situaţia în care constată că nu este îndeplinită această condiţie, să le autentifice doar dacă livrarea se efectuează cu cota standard de TVA;
b) să completeze «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023» la data autentificării actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3;
c) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia unei locuinţe prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3 menţiuni cu privire la respectarea obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi, după caz, la lit. b);
d) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru locuinţele prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3 cota de TVA aplicată, indiferent dacă TVA se aplică la preţ sau este inclusă în preţ.
(3^6) Sintagmele utilizate la alin. (2) lit. n) şi o) au următorul înţeles:
1. înaltă eficienţă - clasă de randament energetic sezonier aferent încălzirii incintelor minim B, conform anexei II la Regulamentul delegat (UE) nr. 811/2013 al Comisiei din 18 februarie 2013 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a instalaţiilor pentru încălzirea incintelor, a instalaţiilor de încălzire cu funcţie dublă, a pachetelor de instalaţie pentru încălzirea incintelor, regulator de temperatură şi dispozitiv solar şi a pachetelor de instalaţie de încălzire cu funcţie dublă, regulator de temperatură şi dispozitiv solar;
2. kituri de instalare - ansamblul pieselor comercializate împreună în scopul furnizării unui sistem funcţional şi care poate conţine:
a) kit panouri fotovoltaice - panou fotovoltaic, invertor, modul comandă, optimizatoare, sisteme de fixare, cablaj şi conectică, tablou electric, disjunctoare, cutie contor, contor electric, iar, în cazul sistemelor off-grid, bateriile;
b) kit panouri solare termice - panou solar termic, sisteme de fixare, sisteme de control şi automatizare, boiler, pompe, vas de expansiune, aerisitor automat, antigel solar. Nu include tubulatura de conectare la radiatoare sau încălzire în pardoseală şi nu include radiatoare;
c) kit pompă de căldură - pompă de căldură aer-aer, aer-apă sau sol-apă, sisteme de fixare, sistem de control şi automatizare, boiler, pompe, vas de expansiune, aerisitor automat, tubulatura şi conectica pentru conectarea componentelor sistemului. Nu include tubulatura de conectare la radiatoare sau încălzire în pardoseală şi nu include radiatoare;
d) kit pentru sistemele de încălzire pe combustibil solid - aparat pentru încălzire locală cu focar închis, sisteme de fixare, puffer, boiler, vas de expansiune, pompe, sisteme de control şi automatizare, tubulatura şi conectica pentru conectarea componentelor sistemului. Nu include tubulatura de conectare la radiatoare sau încălzire în pardoseală şi nu include radiatoare;
3. componente necesare achiziţionate separat - componentele prevăzute la pct. 2 lit. a)-d) achiziţionate în condiţiile prezentei legi;
4. locuinţe - locuinţe sau condominii, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. a) şi i) din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, fie că se află în proprietatea unei persoane fizice, fie a unei persoane juridice.
(3^7)Pentru a beneficia de prevederile alin. (2) lit. n)-q), cumpărătorii au obligaţia de a da o declaraţie pe propria răspundere conform modelului prevăzut în anexa la prezentul titlu.
(3^8) Se organizează «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA», în format electronic, pe baza informaţiilor din actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele prevăzute la alin. (2) lit. m) pct. 3, autentificate începând cu data de 1 ianuarie 2024, şi a informaţiilor din «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023». Procedura privind organizarea «Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA» se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu consultarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. Notarii publici au obligaţia:
a) să verifice îndeplinirea condiţiei referitoare la achiziţia unei singure locuinţe a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA, prin consultarea «Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA», înainte de autentificarea actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia unei astfel de locuinţe, şi, în situaţia în care constată că nu este îndeplinită această condiţie, să le autentifice doar dacă livrarea se efectuează cu cota standard de TVA;
b) să completeze «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA» la data autentificării actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele prevăzute la alin. (2) lit. m) pct. 3;
c) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia unei locuinţe prevăzute la alin. (2) lit. m) pct. 3 menţiuni cu privire la respectarea obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi, după caz, la lit. b);
d) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru locuinţele prevăzute la alin. (2) lit. m) pct. 3 cota de TVA aplicată, indiferent dacă TVA se aplică la preţ sau este inclusă în preţ.
(4) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 282 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.
(5) În cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare, cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia situaţiilor în care este emisă o factură sau este încasat un avans, înainte de data livrării/prestării, pentru care se aplică cota în vigoare la data la care a fost emisă factura ori la data la care a fost încasat avansul.
(6) În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cota în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 282 alin. (2), precum şi în situaţia prevăzută la alin. (5).
(7) Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.
(8) Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu