An de an, mulți români renunță la cetățenia română pentru o obține cetățenia altor state, care nu acceptă dubla cetățenie, cum ar fi, spre exemplu, Spania. La un moment, românii vor să se întoarcă în țară și, prin urmare, doresc să redobândească cetățenia la care au renunțat cândva.
Românii care doresc să redobândească cetățenia română trebuie să știe că de aplicarea procedurii legale de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române se ocupă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, o instituţia publice de interes naţional, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.
Românii care au renunțat la cetățenia română, dar doresc să o redobândească pot depune cereri de eliberare a certificatului de cetățenie în străinătate (la sediul misiunii diplomatice a României din țara de domiciliu sau în țara unde dețineți un permis de ședere legal), dar și în țară la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie din București, la Birourile
teritoriale din Iași, Galați, Suceava.
Direcţia Paşapoarte atrage atenția: Copiii nu pot călători în străinătate în baza certificatului de naştere. Vezi documentele necesare
"În perioada 01.04.2023 - 30.06.2023 au fost organizate la sediul ANC un număr de 57 de sesiuni de depunere a jurământ de credință față de România. Din totalul de 4.862 de persoane invitate, 3.488 persoane au depus jurământul de credință, fiind eliberate 4.572 de certificate de cetățenie, dintre care 1.084 pentru minori.
Au fost soluționate, prin ordin al președintelui ANC, 10.787 de cereri de cetățenie. Au fost soluționate 11 solicitări în conformitate cu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public", precizează reprezentanții Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Circa 12.000 de dosare urmează a fi înaintate spre analiză și soluționare
"În trimestrul III/2023, Autoritatea Națională pentru Cetățenie, va avea în vedere:
– consolidarea dialogului cu partenerii instituționali (MAE, MAI);
– creșterea numărului de dosare soluționate. La nivelul Comisiei pentru cetățenie, în trimestrul III al anului 2023 există o proiecție de circa 12.000 de dosare ce urmează a fi înaintate spre analiză și soluționare, din categoria cererilor de redobândire depuse în temeiul art. 11 din Legea cetățeniei române.
Se estimează soluționarea dosarelor cu numere cuprinse între 5101/RD/2021 – 19047/RD/2021", mai transmit reprezentanții Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Ce acte trebuie depuse de români pentru redobândirea cetățeniei române?
La înregistrarea cererilor de redobândire a cetățeniei române la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie sau la birourile teritoriale, solicitanții sunt obligați să prezinte documentul care atestă dreptul de ședere pe teritoriul României, care poate fi documentul de trecere a frontierei (pașaport, titlu de călătorie) sau permisul de ședere de scurtă sau lungă durată. Documentul va fi prezentat în original şi în copie, aceasta din urmă fiind anexată cererii.
La depunerea cererilor privind cetățenia română, solicitanții sunt obligați să prezinte actele de stare civilă, atât în copie legalizată cât și în original.
Românii din Spania renunță în masă la cetățenie. Devin spanioli cu acte în regulă
Cererile se depun personal și doar în cazuri temeinic justificate prin acte doveditoare, în baza unei aprobări prealabile scrise, printr-un mandatar cu procură specială și autentică. Pentru documentele din Republica Moldova și cele din Ucraina nu este necesară apostilarea.
Cum poți renunța la cetăţenia română?
Pentru renunţarea la cetăţenia română, persoanele interesate trebuie să prezinte următoarele documente:
- paşaportul românesc, a cărui copie va fi legalizată de ambasadă sau consulat;actele de stare civilă româneşti ale solicitantului (certificate de naştere şi, dacă este cazul, de căsătorie sau sentinţe de divorţ), ale căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;certificatul de cazier judiciar obţinut în prealabil din România,
- adeverinţă privind situaţia la zi a debitelor către statul român, eliberată de administraţia financiară din localitatea ultimului domiciliu în România,
Programările online pentru paşapoarte, disponibile la o nouă adresă
- adeverinţă privind situaţia la zi a debitelor către statul român, eliberată de direcţia de impozite şi taxe a primăriei din localitatea ultimului domiciliu în România,
- dovada deţinerii cetăţeniei altui stat (paşaport) sau a promisiunii de acordare a cetăţeniei de către autorităţile statului respectiv (sub forma unei adeverinţe, care va trebui să fie apostilată/supralegalizată de autorităţile acelui stat, în conformitate cu legislaţia locală şi convenţiile internaţionale aplicabile), a cărei copie şi traducere vor fi legalizate de ambasadă sau consulat,
- declaraţie pe proprie răspundere privind existenţa unor eventuale debite faţă de persoane fizice sau juridice din România, care va fi autentificată de ambasadă sau consulat.
Renunţarea la cetăţenia română şi pentru copiii minori
În cazul în care se solicită renunţarea la cetăţenia română şi pentru copiii minori ai solicitantului, se vor depune şi următoarele documente:
- certificate de naştere româneşti pentru copiii minori, ale căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
- dovada asigurării că minorii au dobândit sau vor dobândi cetăţenia altui stat;
- declaraţia părinţilor asupra faptului că minorii locuiesc în străinătate împreună cu aceştia (declaraţia va fi autentificată de ambasadă sau consulat);
- declaraţie de consimţământ pentru renunţarea la cetăţenia română dată către minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, care va fi autentificată de ambasadă sau consulat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News