”Am văzut cum dispare, încet, o lume”. Acasă la Iancu Guda, oamenii își duc greu zilele: Singura opțiune era să mă țin de școală

”Cât de mult se schimbă lucrurile îți dai seama când te întorci înapoi în locurile copilăriei. Am plecat la 18 ani din Medgidia și de atunci m-am întors foarte rar. Și de fiecare dată am văzut cum dispare, încet, o lume. Lumea în care eu m-am născut și în care am visat să devin un mare fotbalist.

La 14 ani tata a luat-o serios. Iancule, vrei să faci o meserie din asta sau e doar o plăcere, un hobby? Și tata, sincer, nu-mi dau seama că îmi place și matematica, îmi place și fotbalul. Iancule, știi cum? Du-te la sală de două ori pe zi, dar serios. După o lună m-am lăsat. Dar să știți că a mai fost o problemă care m-a descurajat. Lipsa de infrastructură sportivă. Jucam la CSM Medgidia, dar ne antrenam pe stadionul vechi. Care, încă de pe vremurile alea, deja avea bălării crescute, ierburi, nu mai era... Tribunele căzute. Așadar, singura opțiune era să mă țin de școală. La 18 ani am plecat la București.

Îmi aduc aminte prima zi în București, taximetristul de la gară m-a plimbat aproape o oră, mi-a luat toți banii din buzunar pentru un drum care se putea face pe jos în 10 minute.

A fost prima lecție dură din România reală a anilor '90. Dacă vreți, înainte să învăț cum se fac banii, a trebuit să simt, pe pielea mea, cum se pierd banii. Eram student atunci când am decis că trebuie să îmi caut de lucru.

Am primit jobul pe loc. După 3 luni am fost promovat. Și tot așa, până am ajuns director general.

Când te gândești că la primul job eram într-un apartament de 2 camere cu 10 oameni, ne era teamă să nu tragem apa la toaletă prea mult ca să nu deranjăm colegii care vorbeau la telefon. Și am ajuns între timp la o multinațională de 300 de oameni, locul 3 la nivel global” povestește Iancu Guda, conform Observator. 

”Rămânem prizonieri într-o capcană”

Economistul mai spune: ”Când eram mic, Medgidia era un oraș de 60.000 de locuitori, acum de-abia numără 30.000. Cred că Medgidia a pierdut cel puțin două decenii și jumătate, între anii 1990-2015, fără investiții care au dus la un declin inclusiv demografic”.

”În România asta e realitatea. 99% din banii care intră într-o casă vin din muncă, doar 1% din randament. Noi muncim pentru bani, asta înseamnă vulnerabilitate, dependență, trăim de la salariu la salariu și rămânem prizonieri într-o capcană” consideră Iancu Guda. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News