”Am venit și eu un weekend la Eforie... Murdar, îți rupi picioarele în trotuarele pline de gropi. Pe plajă numai mucuri de țigări, tomberoanele dau pe dinafară”

foto ilustrativ pexels
foto ilustrativ pexels

O turistă și-a exprimat dezamăgirea față de litoralul românesc, concluzionând: mi-e dor de Thassos. Reacțiile au fost surprinzătoare. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Care erau cei care luau în brațe litoralul românesc? Am venit și eu un weekend la Eforie că, probabil, la Mamaia nu-mi permit. 50 lei șezlong. 82 lei: 2 ciorbe, o varză cu mămăligă și un piept de pui cu cartofi... 80% necomestibile, la împinge tava. 55 lei: 200 gr de biban cu o lingură de mămăligă (cam de ieri) și un mujdei îndoit cu toată apă marii... Murdar, îți rupi picioarele în trotuarele pline de gropi, nereparate de ani. Nu mai zic de scările spre plajă. Pe plajă numai mucuri de țigări, tomberoanele dau pe dinafară și ai noștri țipă și joacă table de parcă sunt singuri pe plajă... Mi-e dor de Thassos” a scris o turistă pe Forum Thassos. 

Reacțiile nu au întârziat să apară și, contrar așteptărilor, fiind o postare ce are ca destinație o insulă din Grecia, mesajele nu sunt neapărat în favoarea destinației externe: 

”Nu există comparație între litoralul românesc și Grecia! Asta nu înseamnă că oamenii nu pot merge pe litoralul românesc, are avantajele lui. Până la urmă cu toții ne-am petrecut vacanțele în România până să alegem alte destinații”. 

”Hai ca nu e chiar asa. Sunt la Eforie acum. 30 lei șezlong la o plajă pe la Belona în banii ăștia primești o bere Carlsberg și un suc Timbark. La mâncare prețurile sunt mai mici ca în Thassos. Ce e nasol că sunt valuri și apa e cam rece”.

”Noi am fost în Mamaia, plaja curată, dușuri și wc pe plajă, lume civilizată, liniște și fără țipete”. 

”Cred că dacă vizitați și alte locuri, s-ar putea să uitați de Thassos! Sunt fan Thassos dar e de nivel mediu spre minim, gen atât s-a putut, n-avem cum să ne batem cu pumnii în piept că suntem în paradis, îi salvează mâncarea!”

”Nici Thassos nu e wow. Îl salvează peisajul. Tot scump. În România aă fi ocolit zone cu șezlonguri ca în multe locuri din Thassos. Mi-a fost dor de țara mea!!!! Și ca o paranteza, "faimosul" sat recomandat aici pe forum... jalnic. În localul cu miei și iezi la proțap m-am bătut cu mâțele să nu sară pe masă. Era plin de pisici care mișunau pe lângă mese, la înălțimea meselor, pe un fel de gard. Și tot aici serveau la mese copii. 11-12 ani aveau. În Limenaria la fel am întâlnit copii muncind în localuri.E frumos. Dar vă recomand mai întâi să vă vizitați țara. Toată. Și apoi să comparați”. 

Citește și: De azi, litoralul se ieftinește cu până la 70%

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel