Ambasadorul Ungariei a fost convocat la MAE. Baconschi, audiat la Senat

Oskar Fuzes
Oskar Fuzes

Ambasadorul Ungariei în România, Oskar Fuzes, a fost convocat, joi, la Ministerul Afacerilor Externe, privind traducerea declarației premierului ungar Viktor Orban cu ocazia Zilei maghiarilor..

Potrivit unor surse diplomatice, citate de Mediafax, ambasadorul a fost convocat  la Ministerul de Externe la ora 11.00, unde discută cu secretarul de stat Doru Costea.

În acelaşi timp, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, se află la Comisia de politică externă a Senatului unde este audiat în legătură cu acelaşi subiect.

Ministerul român de Externe a dat publicităţii o traducere neoficială a mesajului transmis de premierul Ungariei, Viktor Orban, cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni.

"Stimaţi concetăţeni! Această zi este sărbătoarea naţiunii. Amintirea revoluţiei şi a luptei de eliberare este importantă, întrucât rezumă, în mod fidel, toţi pilonii importanţi ai identităţii noastre maghiare: mândria noastră naţională, cinstirea limbii şi culturii noastre de sine stătătoare, iubirea noastră de libertate. Toţi maghiarii, fie că trăiesc pe pământul natal, ori în orice altă parte a lumii, simt acelaşi lucru: când vine primăvara, ne punem cocarda în piept şi pornim să sărbătorim. Sărbătoarea naţională ne oferă ocazia, întotdeauna, să pregătim o analiză a stării naţiunii. Ce am realizat? Avansăm pe un drum bun? În anii trecuţi am sărbătorit printre îndoieli. După multă vreme, putem, din nou, să salutăm primăvara, în libertate. Ungaria s-a schimbat foarte mult, iar acum trăieşte lunile înnoirii. Mai avem multe de făcut, moştenirea noastră ne-a aşezat în faţa unor sarcini care ne pun la încercare. Am avut asemenea datorii, la care nu ne-am priceput şi nici nu am vrut să aşteptăm. Am înfiinţat Ziua solidarităţii naţionale şi am făcut posibil pentru maghiarii din exterior să îşi obţină cetăţenia ungară fără să-şi părăsească ţinutul natal. Acum ne îndeplinim pe mai departe datoria faţă de naţiune. Noua Constituţie, al cărei proiect l-am înaintat de Ziua Naţională, aşează în sfârşit pe bazele demnităţii crezul nostru naţional, defineşte solidaritatea tuturor maghiarilor şi răspunderea Ungariei faţă de toţi membrii naţiunii.

Vă salut pe toţi cu ocazia acestei sărbători frumoase, dătătoare de speranţe. Vă doresc tuturor multă putere, sănătate şi Dumnezeu să vă ajute", se arată în mesajul lui Viktor Orban, conform traducerii neoficiale făcute de MAE român.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel