Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut premierului britanic Boris Johnson o clarificare rapidă asupra situaţiei acordului privind Brexitul.
Cererea vine după ce Camera Comunelor a amânat sâmbătă votarea acordului pe Brexit, a anunţat Palatul Elysee, citat de AFP, preluat de Agerpres. Potrivit preşedinţiei franceze, Macron şi Johnson au avut o convorbire telefonică sâmbătă după-amiaza.
Un acord a fost negociat, aşadar de acum înainte parlamentului britanic îi revine să spună dacă îl aprobă sau îl respinge. Trebuie un vot pe fond. O amânare suplimentară nu este în interesul nimănui, a indicat preşedintele Franţei.
Camera Comunelor a decis sâmbătă, prin adoptarea unui amendament depus de către deputatul fost conservator Oliver Letwin, să amâne votul asupra acordului privind Brexitul convenit între UE şi premierul Boris Johnson până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord.
Conform interpretării pe care deputaţii britanici adversari ai Brexitului o dau unei legi adoptate anterior, cum ar fi liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, acest vot îl obligă pe premierul conservator Boris Johnson să ceară în scris Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.
Dar Johnson a afirmat după adoptarea amendamentului Letwin că nu va cere încă o amânare a Brexitului şi are o altă interpretare a acelei legi. Nu voi negocia cu UE o amânare şi nici legea nu mă obligă să procedez astfel, a spus el în faţa parlamentului imediat după votarea amendamentului Letwin.
Nu este clar când va fi în cele din urmă supus acest acord votului Camerei Comunelor. Liderul acesteia, Jacob Rees-Mogg, a cerut ca votul să se desfăşoare luni, însă preşedintele acestui for legislativ, John Bercow, a răspuns că va decide tot luni dacă va accepta această solicitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu