În iulie 2016, Asociaţia ACCEPT şi Coaliţia antidiscriminare au prezentat cazul soţilor Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, cetăţean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaştere a căsătoriei lor, oficiată în 2010 la Bruxelles.
Iustina Ionescu, avocatul cuplului care doreşte recunoaşterea în România a căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, a anunţat în octombrie 2016 că a solicitat CCR să adreseze două întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg pentru clarificarea termenului de „soţi”.
[citeste si]
Pe de altă parte, Coaliţia pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, iniţiativa fiind semnată de 3 milioane de cetăţeni.
În luna iulie 2016, CCR a constatat că această propunere legislativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei îndeplineşte condiţiile privind exercitarea iniţiativei.
Curtea Constituţională indica, în motivarea deciziei, că prin înlocuirea sintagmei „între soţi” cu sintagma „între un bărbat şi o femeie” se realizează doar o precizare în privinţa exercitării dreptului fundamental la căsătorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News