Jurnalista Elena Cristian, redactor-șef DC BUSINESS, l-a demascat pe Florin Cîțu după ce ministrul a anunțat, oficial, că românii își vor putea amâna ratele la bănci pentru 9 luni. Ziarista a explicat, de asemenea, ce presupun cele 9 luni ”de grație”.
”Mărturisesc că nu am fost de acord de la bun început cu amânarea tuturor ratelor bancare, în forma în care ne-a fost prezentată de guvernanți. Adică o perioadă în care nici nu plătești nimic, dar nici nu ți se trece "consumația" în cont. Am spus-o clar: măsura trebuie aplicată celor care au nevoie. Cei care pot plăti, ca și în cazul impozitelor și taxele, să plătească. Ca să nu sufocăm economia.
La o lună de la primul caz confirmat de coronavirus și la aproape două săptămâni de stare de urgență, Guvernul Orban reușește să scoată o ordonanță de urgență de așa zisa amânare a ratelor, care în realitate era în vigoare de mai bune de 10 încoace. Mai exact, în mai toate contractele de credit (nu știu dacă sunt și excepții) există o clauză care îți permite să amâni plata ratelor dacă veniturile tale sau ale membrilor familiei s-au diminuat cu min. 15%.
se amână principalul, dobânda se capitalizează, perioada este chiar mai generoasă: maximum 12 luni. Când îți revii plătești tot ce s-a capitalizat. Pe alocuri, băncile sunt chiar mai înțelegătoare decât Guvernul habarnist în ale finanțelor: în baza documentelor justificative (care să fim serioși, în această perioadă sunt ușor de obținut) poți chiar să prelungești perioada de creditare și să negociezi anumite condiții.
Singurul lucru în plus în actul normativ dat ieri este că poți trimite solicitare pe email sau o poți face telefonic. În rest, mărgica Guvernului trâmbițată de la președinte în jos zile în șir, este în vigoare, de la caz la caz, la majoritatea băncilor din România.
Domnule Cîțu, vă dați seama cum se tăvălesc bancherii de râs când văd ce act normativ bun de prostit poporul ați scos. Dacă reușeați să-i faceți să prelungească perioada de creditare cu perioada de grație, să nu capitalizele nimic acum și să se plătească după închiderea perioadei de grație, în regim normal era o treabă...
Așa, mulțumim, dar e praf în ochi. Și trebuie să vă mai spun ceva: pe lângă aceste clauze contractuale care acoperă actul dvs normativ, avem și asigurări de viață la credite... Tot pentru situații de șomaj etc... Putem apela și la ele, că de aia le plătim lună de lună... În concluzie, slavă Domnului că milioanele de împrumutați din țara asta nu stau în baza dumneavoastră.
Si un calcul scurt: la un credit cu rata lunară de 1150 lei (240 de euro) principalul este 300 de lei, iar dobânda 800 de lei. Se amână cei 300 de lei și se acumulează 7200 de lei (pentru 9 luni). Care apoi se plătesc împreună cu dobânda la dobânda... Bună afacere!!!!”, a spus Elena Cristian, redactor-șef DC BUSINESS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu