Compania americană de comerț online Amazon își lansează, marți, primul său program în direct, o emisiune de o jumătate de oră despre modă, care va fi difuzată gratuit pe internet, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Intitulată "Style Code Live", emisiunea va fi realizată la New York și se va difuza zilnic, de luni până vineri, la ora 21:00 pe coasta de est a SUA. Ea va fi moderată de trei prezentatori, două femei și un bărbat, care vor analiza noile tendințe și produse și vor face recomandări vestimentare sau cosmetice. Produsele prezentate vor fi disponibile la vânzare pe site-ul Amazon, urmând a fi creat și un forum de discuții pentru a facilita dialogul cu telespectatorii pe această temă.
Emisiunea va avea și invitați permanenți, printre care, în zilele de marți, Danielle Bernstein, autoare de blog despre moda americană, și miercurea, cântăreața americană Meghan Trainor.
Până în prezent, Amazon difuza doar filme, seriale și desene animate prin intermediul ofertei Amazon Prime. Gigantica firmă nu dă cifre, dar, potrivit Consumer Intelligence Research Parners (CIRP), numărul abonaților la serviciul Prime era de 54 de milioane la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut.
Amazon și-a extins recent oferta Prime, propunând un program în parteneriat cu săptămânalul The New Yorker, în care sunt prezentate unele din cele mai importante articole ale publicației.
Emisiunea "Style Code Live" va fi accesibilă gratuit tuturor internauților, constituind un nou semn al orientării strategice a gigantului internet, care a făcut din modă una din prioritățile sale, încheie AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu