Strada din faţa ambasadei Arabiei Saudite din Washington a fost redenumită miercuri după Jamal Khashoggi, jurnalistul saudit ucis, a cărui amintire este onorată cu o lună înaintea unei vizite controversate a preşedintelui Joe Biden în regatul din Golful Persic, transmite AFP.
Primăria capitalei Statelor Unite a dezvăluit plăcuţa cu 'Calea Jamal Khashoggi', în semn de omagiu adus disidentului ucis în consulatul ţării sale la Istanbul, în 2018. Întâmplător, ceremonia a avut loc a doua zi după anunţarea vizitei preşedintelui american în Arabia Saudită, la mijlocul lunii iulie, când se va întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, acuzat de serviciile de informaţii americane că a aprobat asasinarea jurnalistului de la Washington Post.
Noua denumirie a străzii va servi drept un 'memento constant' şi drept 'memorial, astfel încât amintirea lui Jamal Khashoggi să nu poată fi niciodată ştearsă', a declarat Phil Mendelson, preşedintele consiliului municipal care a votat în unanimitate în favoarea noii denumiri.
Tawakkol Karman, activista yemenită, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2011, a declarat în cadrul ceremoniei că viitoarea vizită prezidenţială arată că preşedintele 'Biden şi-a abandonat angajamentul de a apăra drepturile omului în întreaga lume'.
Sarah Leah Whitson, din partea organizaţiei pentru drepturile omului Democracy for the Arab World Now, fondată de Jamal Khashoggi, a denunţat o 'capitulare neruşinată' din partea liderului democrat. 'Vrem să reamintim celor care se ascund în spatele acestor uşi că în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut, aceasta va fi de acum înainte strada Jamal Khashoggi', a spus ea, arătând către ambasada din faţa ei.
'Îi vom considera răspunzători pentru asasinarea prietenului nostru (...) care a îndrăznit să conteste tirania lui Mohammad bin Salman (MBS)'.
Preşedintele Joe Biden declarase înaintea alegerii sale la Casa Albă că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat paria şi a promis, după venirea la putere, o recalibrare a relaţiilor cu acest partener strategic al SUA, preţuit în mod deosebit de predecesorul său republican Donald Trump.
Atunci, Joe Biden a anunţat că refuză să aibă un dialog direct cu prinţul moştenitor MBS. Acesta nu este primul gest simbolic din partea oraşului Washington.
Ambasada Rusiei se află în 'Piaţa Boris Nemţov', denumită astfel după politicianul reformist ucis lângă Kremlin în 2015. Pe de altă parte, dorinţa de a redenumi strada pe care se află ambasada Chinei în amintirea lui Liu Xiaobo, disidentul chinez laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2010, care a murit în detenţie, s-a confruntat cu o opoziţie intensă din partea Beijingului, notează Agerpres.
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite ar fi comandat asasinatului jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis în 2018, conform unui raport desecretizat.
"Analiza arată că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Muhammad bin Salman, a aprobat o operaţiune în Istanbul, Turcia, pentru capturarea sau uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.
Evaluarea noastră are ca baze controlul exercitat de prinţul moştenitor în procesul decizional din regatul saudit, implicarea directă în operaţiune a unui consilier principal şi a membrilor dispozitivului de protecţie al lui Muhammad bin Salman şi susţinerea prinţului moştenitor pentru utilizarea mijloacelor violente în scopul reducerii la tăcere a disidenţilor din străinătate, inclusiv a lui Khashoggi", arată raportul elaborat de Biroul directorului Comunităţii Serviciilor de Informaţii din SUA, care a fost declasificat.
"Începând din 2017, prinţul moştenitor a avut control total asupra organizaţiilor de securitate şi informaţii din Arabia Saudită, ceea ce face foarte improbabil ca oficiali saudiţi să fi comis o operaţiune de acest fel fără autorizarea prinţului moştenitor", se mai arată în raport. Vezi știrea inițială aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu