Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România propun o cofinanţare de până la 5.000 de euro organizaţiilor non-guvernamentale care implementează proiecte privind dezvoltarea durabilă.
"Tematicile de anul acesta coincid cu trei dintre cele 17 obiective stabilite de către Organizaţia Naţiunilor Unite în materie de dezvoltare durabilă: incluziunea socio-economică a comunităţilor vulnerabile, protecţia biodiversităţii acvatice şi aplicarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. Politica de cooperare internaţională a Franţei acordă o atenţie deosebită organizaţiilor societăţii civile, pe care le consideră actori esenţiali în elaborarea politicilor publice inclusive şi durabile. Astfel, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez oferă de câţiva ani sprijin tehnic şi financiar pentru punerea în aplicare a proiectelor inovatoare ale ONG-urilor româneşti, precum şi pentru acţiuni de structurare a societăţii civile", informează Ambasada Franţei prin intermediul unui comunicat.
Data limită pentru înscrieri este 2 septembrie. Detalii despre condiţiile de eligibilitate, precum şi alte informaţii pot fi obţinute pe site-ul Ambasadei: https://ro.ambafrance.org/Apel-la-proiecte-2019-Consolidarea-societa%C8%9Bii-civile-romane%C8%99ti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu