Procesul electoral este primordial în democraţie, precizează Ambasada SUA care salută angajamentul autorităţilor române de a face rectificările necesare astfel încât fiecare cetăţean să-şi exprime votul, în conformitate cu Constituţia.
"Salutăm angajamentul autorităţilor responsabile în vederea reexaminării procedurilor şi a efectuării rectificărilor necesare astfel încât fiecare cetăţean să-şi exprime votul, în conformitate cu Constituţia şi legea", se arată în răspunsul misiunii diplomatice americane la solicitarea Mediafax.
"Procesul electoral este primordial în democraţie", mai precizează Ambasada SUA la Bucureşti.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, că a propus BEC simplificarea procedurii de completare a declaraţiei pe propria răspundere şi a listei pe care trebuie să se înscrie votanţii din diaspora, precum şi mărirea numărului de cabine de vot, acolo unde o permite spaţiul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News