Ambasador ucrainean: Decretele lui Putin privind Lugansk şi Doneţk, identice cu cele privind Abhazia şi Osetia de Sud

Foto: Kremlin.ru
Foto: Kremlin.ru

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kisliţa, a declarat că decretele privind recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk de către Rusia par trase la indigo după cele privind recunoaşterea 'independenţei'' provinciilor secesioniste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia în 2008.

, în reuniunea Consiliului de Securitate care s-a desfăşurat în cursul nopţii de luni spre marţi, potrivit publicaţiei ucrainene Gordon.ua, citată de Agerpres.

Diplomatul ucrainean a arătat copii ale acestor decrete, pentru a demonstra că documentele sunt identice.

'Kremlinul copiază literalmente astăzi (luni) decretele cu privire la Georgia din 2008. Niciun fel de creativitate. Cuvânt cu cuvânt, copy-paste. Aparatul xerox de la Kremlin funcţionează foarte bine. Cine va fi următorul membru al ONU (în rolul Ucrainei)? Întrebarea este deschisă', a declarat Kisliţa.

Între 8 şi 12 august 2008 între Rusia şi Georgia a avut loc un conflict armat

Trupele ruse, împreună cu miliţiile proruse din Osetia de Sud au alungat trupele georgiene din Osetia de Sud, care face parte oficial din Georgia, ocupând temporar o serie de regiuni georgiene adiacente zonei de conflict. Mai târziu, Rusia a recunoscut 'independenţa' Osetiei de Sud şi a Abhaziei.

În 2014, imediat după ocuparea Crimeii, Rusia a instrumentat un conflict armat în estul Ucrainei între forţele Kievului şi rebelii separatişti susţinuţi de Moscova.

Rusia a furnizat nu doar armament, mercenari şi resurse financiare miliţiilor din Doneţk şi Lugansk, dar a şi trimis trupe regulate

Rusia a furnizat nu doar armament, mercenari şi resurse financiare miliţiilor din Doneţk şi Lugansk, dar a şi trimis trupe regulate, deşi a negat constant acest lucru, în pofida dovezilor demonstrate de Kiev, notează Gordon.ua.

La 21 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat recunoaşterea 'independenţei' teritoriilor aflate sub controlul separatiştilor proruşi din Lugansk şi Doneţk şi a semnat două decrete în acest sens în prezenţa liderilor celor două autoproclamate 'republici populare' - Leonid Pasecinik, respectiv Denis Puşilin.

Cele două documente prevăd intrarea trupelor ruse pe 'teritoriile Ucrainei ocupate temporar' (ORDLO) pentru a asigura menţinerea păcii.

La fel ca în cazul Osetiei de Sud şi Abhaziei, Rusia are în vedere instalarea de baze militare în Doneţk şi Lugansk, rezultă din documentele semnate de Putin şi liderii celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, informează RIA Novosti.

Conform textelor, părţile semnatare pot utiliza reciproc infrastructura militară şi bazele militare de pe teritoriul lor şi prevăd protejarea comună a graniţelor Donbasului.

Un proiect de lege în acest sens a fost trimis preşedintelui Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin.

De altfel, preşedintele Vladimir Putin a trimis spre ratificare în Duma de Stat aşa-numitele 'tratate de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc' între Federaţia Rusă şi republicile populare Doneţk şi Lugansk (DNR), respectiv (LNR).

Preşedintele Dumei a înaintat documentele spre avizare comisiilor de profil ale Camerei inferioare ruse.

După cum rezultă din textul documentului, acordurile Rusiei cu DNR şi LNR privind asistenţa reciprocă vor fi încheiate pe o perioadă de zece ani.

Dar 'valabilitatea lor va fi prelungită automat la fiecare cinci ani dacă niciuna dintre părţi nu îşi declară prin notificare scrisă dorinţa de a rezilia' acordul 'cu cel puţin şase luni înainte de expirare'.

Potrivit proiectelor de acorduri, fiecare dintre părţi îi va acorda celeilalte dreptul de a construi şi utiliza de către forţele sale armate baze şi instalaţii militare pe teritoriul său, transmite TASS.

Totodată, protecţia frontierelor DNR şi LNR 'se va realiza prin eforturi comune' ale părţilor (...) în acest scop urmând să fie încheiat un 'acord separat'.

Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) urmează să se reunească în cursul zilei de marţi, după cum s-a anunţat anterior, potrivit agenţiilor de presă ruse, fiind de aşteptat ca acestea să aprobe decretele lui Putin.

După un suspans de mai multe săptămâni, după ce a comasat zeci de mii de militari şi echipamente la frontiera cu Ucraina, ceea ce a provocat temeri privind o invazie în ţara vecină, Rusia şi-a trimis armata în estul Ucrainei sub forma unor 'trupe de menţinere a păcii la solicitarea' Doneţkului şi Luganskului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel