Ambasadorii ruși și americani vor reveni la posturi. Putin: Discuţia cu Joe Biden a fost "foarte constructivă"

Vladimir Putin a trans concluziile după discuțiile avute cu președintele SUA, Joe Biden. 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că discuţia cu omologul său american, Joseph Biden, la Geneva, a fost "foarte constructivă", anunţând că ambasadorii rus şi american vor reveni la posturi, scrie Mediafax. 

"Discuţiile au fost foarte constructive, nu a existat ostilitate, ambele părţi au manifestat dorinţa de a se înţelege", a declarat Vladimir Putin în conferinţa de presă organizată după summit.

"Joe Biden este un lider politic experimentat", a adăugat Vladimir Putin, precizând că discuţiile au durat două ore. Joseph Biden "este foarte diferit de preşedintele Donald Trump", a notat Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin a precizat că a stabilit cu preşedintele SUA, Joseph Biden, ca ambasadorii celor două ţări să fie retrimişi la posturi. Rusia l-a retras pentru consultări, în martie, pe ambasadorul de la Washington, Anatoly Antonov, iar ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a revenit la Washington din cauza tensiunilor bilaterale.

Vor fi inițiate negocieri

Rusia şi Statele Unite vor iniţia negocieri în domeniul securităţii cibernetice, a precizat Vladimir Putin. "Ambele părţi trebuie să asume anumite obligaţii în acest domeniu", a subliniat Vladimir Putin.

"Credem că spaţiul cibernetic este extraordinar de important pentru ambele ţări", a subliniat Vladimir Putin.

Întrebat despre cazul disidentului Aleksei Navalnîi, Vladimir Putin l-a acuzat pe opozant de încălcarea în mod repetat a legilor. "Această persoană ştia că încălca legile existente în Rusia şi este un recidivist. Ştia foarte bine că era dat în urmărire, dar a revenit în Rusia în mod deliberat pentru a fi arestat. A făcut ce a vrut", a spus Putin.

Reuniunea în format extins a summitului SUA-Rusia s-a încheiat

Reuniunea în format extins a summitului SUA-Rusia, desfăşurat în oraşul elveţian Geneva, s-a încheiat, afirmă un oficial de la Casa Albă citat de postul CNN, mai scrie Mediafax. 

Summitul a început prin întâlnirea bilaterală a preşedinţilor din SUA şi Rusia, Joseph Biden şi Vladimir Putin, care a durat 93 de minute.

După o pauză de 45 de minute, summitul a continuat cu o reuniune în format extins la care au participat Joseph Biden şi Vladimir Putin alături de toţi membrii delegaţiilor din Statele Unite şi Rusia. Această sesiune a summitului a durat 65 de minute.

Acestea au fost etapele programate în mod oficial ale summitului SUA-Rusia.

Preşedinţia SUA a confirmat că summitul s-a încheiat la ora 17.05 (18.05, ora României).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel