Ambasadorul Andrew Noble: Brexitul reprezintă numai o faţetă a Marii Britanii

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew James Noble, a afirmat miercuri că deschiderea Salonului Internaţional de Carte Bookfest are loc la numai câteva zile "după dovezile convingătoare de vitalitate şi rezistenţă ale sistemului democratic şi judiciar din România".

Alegeri prezidentiale 2024

"Avem prilejul preţios să sărbătorim libertatea de a citi şi libertatea de a scrie ceea ce dorim ca indivizi în al 30-lea an după căderea comunismului din România şi în al treilea rând acest salon al cărţilor îşi deschide uşile la numai câteva zile după dovezile convingătoare de vitalitate şi rezistenţă ale sistemului democratic şi judiciar din România", a spus Andrew James Noble, la festivitatea de deschidere a salonului.

Referindu-se la un alt aspect al "contextului socio-politic în care se desfăşoară acest salon, care intensifică acest moment important", diplomatul britanic a atras atenţia că "Brexitul reprezintă numai o faţetă a Marii Britanii".

"Mulţi oameni vorbesc despre situaţia politică din Marea Britanie, care e greu de înţeles. Brexitul reprezintă numai o faţetă a Marii Britanii. Cum veţi vedea astăzi aici, prezenţa britanică demonstrează vitalitatea şi bogăţia ţării mele, care a rezistat şi va rezista oricărui fenomen politic. (...) Aşadar, zilele acestea sunt un moment extrem de potrivit pentru a sărbători libertatea lumi cărţilor. Vă mulţumesc şi vă invit să redescoperiţi o ţară pe care o cunoaşteţi deja", a susţinut ambasadorul.

El a punctat că "pentru Marea Britanie, participarea la Bookfest reprezintă posibilitatea de a sărbători diversitatea în literatură, de a reitera rolul culturii în dialogul dintre ţări şi dintre identităţi diverse".

"Sunt convins că prezenţa britanică la Bookfest va oferi o experienţă inedită vizitatorilor printr-o paletă variată de autori invitaţi, precum şi prin organizarea a peste 50 de ateliere de creaţie, dezbateri, proiecţii şi evenimente dedicate cărţii. Chiar dacă scena literară a Marii Britanii este binecunoscută, cu o gamă largă de scriitori cunoscuţi în toată lumea, pentru mine şi pentru dragii mei colegi din British Council importanţa prezenţei britanice se găseşte în aspectul neaşteptat. Vom prezenta publicului român literatura modernă, o literatură inspirată din diversitatea ţării mele, o literatură în care se aud voci din toată lumea şi în care fiecare dintre vizitatori va fi expus la un nou mod de a gândi şi un nou mod de a convieţui. O literatură purtată de voci feminine. Mă bucur în special că avem 9 autoare britanice invitate la Bookfest care vin cu poveşti şi pagini de viaţă inedite", a mai spus Andrew James Noble.

Cea de-a XIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest s-a deschis miercuri la Romexpo, peste 400 de evenimente organizate de peste 150 de expozanţi şi 1.000.000 de cărţi, dintre care 4.000 de noutăţi editoriale, numărându-se printre atracţiile evenimentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel