Dr. Mohammed Abdulgani Mohammed Khayat, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Arabiei Saudite în România, a invitat studenții români să aplice la universitățile saudite.
„Apreciem invitația și organizatorul evenimentului. Noi am fost aici și anul trecut. Am discutat foarte multe probleme comune și vrem să vedem mai multă cooperare. Ne-ar face mare plăcere să vedem tineri saudiți care vin să studieze în România. Credem foarte mult în sistemul educațional românesc. Am văzut o calitate înaltă a universităților. Totodată, încurajez colegii de aici să viziteze Arabia Saudită și să promoveze universitățile de acolo.
Din moment ce locuim în București, reprezentându-ne țara, cunoaștem sistemul românesc. Ne-am întâlnit cu profesori, rectori, oameni frumoși, dar e nevoie să vă vedem și în Arabia Saudită. Vrem mai multă cooperare!
La început aveam puține universități românești aprobate de Arabia Saudită, acum avem 38 de universități. Dar totodată încurajăm românii să meargă în Arabia Saudită, oferim burse pentru studenții români, pot aplica online. Și e foarte ușoară acum obținerea de vize în Arabia Saudită. Vreau să vă mai mulțumesc încă o dată pentru invitație și sper ca anul viitor când vin aici să pregătesc un discurs mai bun decât al colegilor din Coreea de Sud și Malta. Cu toate acestea, voi munci mai mult decât voi sta la discuții”, a declarat oficialul, în cadrul evenimentului „Conferința Universităților (IV): Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației”, organizat de DC Media Group.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu