Companiile româneşti sunt binevenite în Irak pentru a contribui la reconstrucţia ţării iar un Centru Irakian de Afaceri va fi deschis la Bucureşti luna viitoare, a declarat, marţi, ambasadorul Republicii Irak în ţara noastră, Hussain Sinjari.
Declaraţia vine după luptele din regiunea Mosul care au avut ca scop alungarea jihadiştilor din gruparea Statul Islamic.
"Luptele acestea eroice au salvat milioane de oameni în Mosul şi în împrejurimi", a spus diplomatul. Acesta a adăugat că, în prezent, se pune problema reconstrucţiei ţării sale.
"Avem multe de făcut, nu e sfârşitul poveştii, pentru că nu vorbim doar de înfrângerea militară a Daesh. Acum avem nevoie de reconstrucţie, să ajutăm oamenii care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele să se întoarcă", a afirmat el.
Astfel, ambasadorul a făcut un apel către românii interesaţi să activeze în ţara sa.
"Aici avem nevoie de companiile româneşti să vină. Companiile româneşti sunt binevenite în Irak pentru a contribui la reconstrucţia ţării (...). Este mult de muncă - în domeniul petrolier, pentru a reconstrui şcolile şi spitalele distruse, străzile", a detaliat diplomatul. El a spus că misiunea diplomatică pe care o conduce este dispusă să îi ajute pe cei interesaţi.
"Există un ambasador român foarte activ în Irak şi un consulat la Erbil şi un centru comercial", a mai spus Hussain Sinjari referitor la relaţiile diplomatice româno-irakiene. "Suntem fericiţi să ajutăm oamenii de afaceri români să meargă în Irak şi să contribuie la reconstrucţia ţării noastre", a punctat el.
Întrebat dacă există garanţii de securitate în zonă, ambasadorul a precizat: "După plecarea Daesh, securitatea ţării este mult mai bună, dar nimeni nu poate pretinde că o ţară este sigură 100% nicăieri în lume în prezent".
El a adăugat că "forţele de securitate irakiene sunt foarte experimentate".
"Lupta împotriva Daesh nu s-a încheiat cu victoria militară, are de-a face şi cu securitatea şi cu reconstrucţia economică", a subliniat el, amintind că luna viitoare va fi inaugurat oficial, la Bucureşti, Centrul Irakian de Afaceri Irakian.
Deocamdată, a adăugat Hussain Sinjari, nu există o cifră oficială a pierderilor înregistrate de Irak în urma conflictelor armate. "Guvernul lucrează la asta. Am auzit câteva cifre, dar nu sunt oficiale. Există estimări vehiculate, de milioane şi milioane de dolari", a relevat el.
La rândul său, Basim Bakhaya, preşedinte şi membru fondator al Centrului Irakian de Afaceri în Bucureşti, a vorbit despre scopurile şi activitatea acestui centru, care, în prezent, are patru asociaţi, iar sediul este stabilit în bulevardul Timişoara. "Interesul nostru este să adunăm oameni de afaceri din România, să îi punem în legătură cu toate autorităţile statului din Irak, toate ministerele, cu sprijin de la ambasadă. S-a luat legătura cu Camera de Comerţ din Bucureşti, să ţinem relaţia comercială", a afirmat acesta.
12 firme românești, deja în Irak
El a spus că acest centru nu are, în prezent, sprijin de la Guvernul irakian. "Deja ţara a ieşit din război. Acum au nevoie de sprijin (...). A început să fie interes de la anumite firme de construcţii din România", a afirmat el şi a adăugat că în prezent aproximativ 12 firme româneşti care se ocupă de infrastructură activează în Irak, în partea de nord a ţării.
"În Irak e necesar tot. De tot e nevoie. Ţara a ieşit din război, au nevoie de toate", a subliniat Basim Bakhaya.
Peste un milion de persoane au fugit din oraşul irakian Mosul de la începutul luptelor în octombrie şi mai mult de 825.000 încă nu s-au întors acasă, a anunţat, vineri, la Geneva, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), citată de AFP.
În 2014, oraşul Mosul, situat pe malul fluviului Tigru, în nordul Irakului, număra aproximativ două milioane de locuitori.
După mai multe luni de lupte grele, autorităţile irakiene au anunţat, la începutul acestei luni, victoria împotriva jihadiştilor grupării Statul Islamic care controlau Mosul din iunie 2014, dar fiind aproape imposibil accesul în centrul vechi, unde continuau operaţiunile de deminare.
În ciuda acestui fapt, locuitorii alungaţi de lupte încearcă să treacă barajele pentru a se întoarce la locuinţele lor.
Hasan al Elaf, viceguvernatorul provinciei Ninive, a cărei capitală este oraşul Mosul, a declarat într-un interviu difuzat luni de EFE că este nevoie de trei ani pentru refacerea infrastructurii de bază în întreaga regiune, după distrugerile provocate de lupte, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News