Ambasadorul Statului Israel în România: Nicolae Cajal rămâne o sursă de inspiraţie şi mândrie pentru fiecare generaţie

Ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, a declarat, joi, că Nicolae Cajal rămâne "o sursă de inspiraţie şi mândrie pentru fiecare generaţie".

Alegeri prezidentiale 2024

"Activitatea şi povestea de viaţă a lui Nicolae Cajal e una extraordinară - academician, profesor şi medic de renume, expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, membru al celor mai importante societăţi internaţionale medicale, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. În orice a făcut Nicolae Cajal a reprezentat statul român şi poporul evreu cu demnitate în toate funcţiile deţinute", a spus ambasadorul, la evenimentul "100 de ani de la naşterea academicianului Nicolae Cajal", organizat de Academia Română, prin Secţia de Ştiinţe Medicale, în parteneriat cu Fundaţia "Academician Nicolae Cajal", citează Agerpres.

Potrivit lui Saranga, Cajal a fost un medic extraordinar, un exemplu pentru multe generaţii de medici, profesori şi diplomaţi, fiind admirat şi iubit pentru inteligenţa şi bunătatea sa.

"Eu l-am cunoscut pe domnul Cajal în 1997 ca un diplomat tânăr într-o perioadă delicată şi oricând am avut nevoie de un sfat, de un ajutor, domnul Cajal era acolo. Din acest motiv, domnul Cajal rămâne în amintirea noastră drept un model al bogăţiei şi frumuseţii spiritului poporului evreu, o personalitate care a marcat istoria României. Un reper de umanitate şi eleganţă, domnul Cajal şi-a îndeplinit fiecare misiune în mod profesionist (...) Proiectele sale nu rămân doar în memorie, ele sunt implementate în fiecare zi prin Fundaţia 'Academician Nicolae Cajal', condusă cu toată grija de fiica sa, Irina. (...) Nicolae Cajal rămâne o sursă de inspiraţie şi mândrie pentru fiecare generaţie", a adăugat ambasadorul.

Dr. Irina Cajal-Marin, fiica lui Nicolae Cajal, a spus că "în România este nevoie de a redescoperi omenia şi respectul faţă de individ".

"Poate mai mult ca niciodată, astăzi, în România, este nevoie de a redescoperi omenia şi respectul faţă de individ. Aceste valori au fost temelia întregii vieţi a tatălui meu, a familiei noastre şi cred că promovarea lor astăzi este o misiune de onoare şi poate că nu este o misiune imposibilă. Să încercăm să nu fie o misiune imposibilă! Moştenirea profesorului Cajal este poate mai presus de orice o adevărată profesiune de credinţă cu privire la respectul faţă de viaţă şi mintea omului", a afirmat Irina Cajal-Marin, preşedinte al Fundaţiei "Academician Nicolae Cajal".

Academicianul Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române, a declarat că Nicolae Cajal a marcat nu numai medicina şi cultura românească, ci a contribuit şi la edificarea unor instituţii, a reuşit să aplaneze conflicte şi să facă o politică de promovare a valorilor umane.

Nicolae Cajal a fost vicepreşedinte al Academiei Române (1990-1994), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale şi preşedinte al Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România (1994-2004).

"Director al Institutului de Virusologie al Academiei Române, acad. Nicolae Cajal a continuat activitatea mentorului său, savantul Ştefan S. Nicolau, întemeietorul şcolii româneşti de virusologie. Contribuţia lui Nicolae Cajal la cercetarea ştiinţifică în domeniile virusologiei şi microbiologiei este esenţială pentru medicina românească, argumentând şi dezvoltând concepţia pluralităţii virusurilor hepatice şi demonstrând existenţa mai multor tipuri de virusuri decât A şi D. A efectuat cercetări importante privind nivelul imunizării după vaccinul Sabin prin dozarea de anticorpi. De asemenea, a iniţiat şi a perfecţionat vaccinul antigripal şi antirujeolic, studiind efectul acestora în cazul administrării pe cale nazală sau conjunctivală. Întregul demers de cercetare ştiinţifică se regăseşte în peste 400 de lucrări şi studii apărute în ţară şi în străinătate", arată Academia Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel