Ambulanțele de la Spitalul Deva așteaptă zeci de minute eliberarea paturilor

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Spitalul Județean de Urgență Deva se află într-o situație critică, susține prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian. Din cauza numărului mare de bolnavi, ambulanțele sunt nevoite să aștepte zeci de minute până la eliberarea paturilor.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit prefectului Călin Petru Marian, în ultimele 14 zile se înregistrează un număr foarte mare de persoane internate la ATI – Covid și în secțiile medicale Covid din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, iar cadrele medicale fac eforturi pentru salvarea fiecărui pacient, scrie Mediafax.

La Spitalul din Deva sunt ocupate toate locurile de la ATI și din secțiile care tratează pacienți pozitivi, cu simptome medii și grave.

"Ambulanțele sunt nevoite să aștepte zeci de minute până la eliberarea paturilor pentru pacienții pe care îi transportă, iar la serviciul de urgență și la radiologie sunt examinați zilnic peste 100 pacienți. O mare parte a pacienților care prezintă forme grave este formată din persoane care au avut simptome de Covid-19, dar au apelat târziu la ajutorul medicilor, printre aceștia aflându-se și tineri, într-o mai mare măsură decât în urmă cu două săptămâni”, potrivit unui comunicat al Prefecturii Hunedoara.

Medicii, situație critică

Conform acestuia, medicii spun că situația este critică, fiind aproape imposibil să transfere pacienți la alte spitale din județ din cauza numărului mare de bolnavi Covid care sunt internați la unitățile medicale hunedorene. Totodată, la Spitalul din Deva sunt internați și pacienți neinfectați cu Sars-Cov-2, dar cu alte patologii.

În județul Hunedoara, în ultimele 14 zile, au decedat 69 persoane, media perioadei fiind de 5 decese pe zi. De asemenea, în ultimele 14 zile, în medie sunt depistate în fiecare zi 146 persoane infectate cu Sars-Cov-2. Prefectul Călin Petru Marian susține că sistemul sanitar hunedorean este aproape la limita funcționării și le solicită cetățenilor să respecte cu strictețe toate măsurile de prevenire a infectării.

Din cele 69 de orașe și comune ale județului Hunedoara, în 43 se înregistrează o incidență de 3/1000 locuitori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel