Ambuteiaj uriaș în capitala Kenyei, Nairobi. Oamenii au ajuns și la timpi record, de 11 ore, petrecuți în trafic, pe distanța dintre serviciu și domiciiliu.
Șoferii din Kenya și-au vărsat furia pe internet după ce au petrecut multe ore peste noapte într-un blocaj de trafic enorm din capitala Nairobi, relatează BBC.
„Ridicol că mă întorc acasă la 4 dimineața”, după o călătorie de 11 ore, a scris pe Twitter avocata Pauline Otsyula.
Alți navetiști au explicat că au sosit acasă la primele ore ale dimineții, chiar la timp pentru a pleca din nou la serviciu.
Nairobi este renumit pentru blocajele sale de trafic, dar joi seară a fost cel mai mare ambuteiaj pe care mulți rezidenți și-l pot aminti.
Videoclipurile și fotografiile arată șoferii iritați încă blocați pe una dintre principalele autostrăzi ale orașului, Mombasa Road.
Un utilizator de tweeter scrie că oamenii au parcat la marginea drumului pentru a dormi în mașini.
Blocajul a avut loc pe o porțiune de drum în care se construiește o nouă autostradă, dar acesta ar fi fost agravat de un accident rutier.
Oamenii au cerut să li se furnizeze rute alternative în timpul lucrărilor.
Sursă foto: twitter
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News