Amendamente Băsescu. Tăriceanu: Mă voi pronunța

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, referitor la amendamentele depuse de senatorul PMP Traian Băsescu la legea graţierii, că fiecare parlamentar are dreptul să facă propuneri, dar că el nu le-a văzut şi se va pronunţa prin vot asupra lor. 

"Fiecare parlamentar are dreptul la iniţiativă legislativă şi eu respect acest drept. După cum ştiţi, orice iniţiativă legislativă urmează un anumit traseu procedural de dezbatere şi, ca atare, cred că este absolut normal, în firescul lucrurilor, ca parlamentarii să îşi exprime poziţiile pe anumite subiecte în dezbatere, fie prin declaraţii, fie prin propuneri de amendamente sau iniţiative legislative. (...) Sunt de acord ca fiecare parlamentar să aibă dreptul la propria opinie. Când vom ajunge să discutăm aceste chestiuni, nu am văzut care este amendamentul, atunci şi eu mă voi pronunţa prin vot", a afirmat Tăriceanu la Parlament. 

Miercuri seară, senatorul PMP Traian Băsescu a anunţat că a depus amendamente la proiectul legii graţierii, afirmând că a fost motivat în demersul său de faptul că forma aflată în dezbaterea Parlamentului "are elemente de neconstituţionalitate" şi de 'laşitatea clasei politice'. 

El a precizat că amendamentele sale vizează şi graţierea mamelor însărcinate sau cu copii de până la 14 ani în întreţinere, inclusiv a acelora care au comis fapte de corupţie, apoi graţierea pentru acele fapte cu grad redus de pericol social pentru care inclusiv Codul penal şi Codul fiscal prevăd variante de achitare, precum şi excluderea de la graţiere a faptelor produse cu violenţă sau a celor care recidivează, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel