Amendamente grațiere. Grindeanu, discuție cu ministrul Justiției

Sorin Grindeanu a spus, la Ierusalim, că Guvernul nu susţine amendamentele la legea graţierii adoptate de Comisia juridică a Senatului.

Totodată, întrebat dacă a vorbit cu membrii PSD sau cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după adoptarea acestor amendamente, şeful Executivului a răspuns: 'Am vorbit cu ministrul Justiţiei să-l întreb dacă a fost prezent ieri, în şedinţa Comisiei Juridice. A fost prezent un secretar de stat, care a susţinut punctul de vedere al Guvernului', scrie Agerpres.

De asemenea, chestionat dacă o astfel de iniţiativă parlamentară subminează obiectivul Guvernului de ridicare mai rapidă a MCV, Grindeanu a precizat: 'Lucrurile - din ce am văzut astăzi - au fost (...) clarificate, în sensul că (...), pe raportul final, au fost respinse aceste amendamente, ceea ce e un lucru foarte bun. Şi sunt convins că asemenea derapaje vor fi clarificate fie (...) prin votul în plen sau prin votul în cealaltă cameră, astfel încât să n-avem accidente de acest tip', a arătat Grindeanu. Totodată, şeful Guvernului a precizat că fiecare parlamentar are dreptul la iniţiativă.

[citeste si]

'Fiecare parlamentar are dreptul la iniţiativă, fie că vorbim de amendamente, fie că vorbim de proiecte de legi. De asemenea, în acest moment, (...) Ministerul Justiţiei este într-un amplu proces de consultare sau de promovare a unor proiecte sau pachete de legi, în acest domeniu, extrem de importante, fie că vorbim de legile justiţiei, (...) fie că vorbim de cel care se află în dezbaterea publică - acel proiect de punere în acord a deciziilor Curţii Constituţionale cu Codul penal şi Codul de procedură penală, fie că vorbim de o largă consultare (...) despre actualizarea Codului penal şi a Codului de procedură penală', a spus Grindeanu, conform sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel