Amenințare pentru alegerile din SUA. Grupare de infractori cibernetici, destructurată

Compania Microsoft a destructurat o grupare de infractori cibernetici ce reprezenta o ameninţare pentru alegerile din SUA. 

Gigantul tehnologic american Microsoft Corp a anunţat că a dezactivat peste 90% dintre echipamentele folosite de o grupare de infractori cibernetici vorbitori de limba rusă pentru a controla o reţea imensă de computere care ar avut potenţialul să submineze alegerile din SUA, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Ce a făcut Microsoft 



Ajutată de o serie de hotărâri judecătoreşti în SUA şi relaţiile cu furnizorii de tehnologie din alte ţări, Microsoft a precizat că în urma operaţiunii, care a durat o săptămână, îndreptată împotriva grupării care gestiona Trickbot (reţea de computere controlate de la distanţă de hackeri) a fost împiedicată o posibilă sursă de perturbare a votului pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

"Am destructurat cea mai mare parte a infrastructurii lor", a afirmat vicepreşedintele Tom Burt, într-un interviu. "Capacitatea lor de reacţiona şi de a infecta ţinte a fost semnificativ redusă", a adăugat oficialul companiei americane.

Cum a procedat gruparea



Cei care se ocupau de Trickbot au infectat mai mult de un milion de computere personale, multe aparţinând guvernelor locale. Apoi infractorii cibernetici încheiau acorduri cu alţi infractori pentru a instala programe ransomware şi alte programe dăunătoare pe computerele infectate, susţin profesionişti din domeniul securităţii cibernetice.

Deşi nu există dovezi că gruparea de infractori cibernetici a colaborat cu guverne străine, Tom Burt a explicat că a vrut să destructureze Trickbot înaintea alegerilor din SUA, în cazul în care agenţii ruşi ar fi încercat să-l folosească pentru a interfera cu votul sau pentru a pune la îndoială rezultatele prin manipularea datelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel